Reclamă

Anchetatorii dublului asasinat din Iași, de la începutul lunii decembrie, ar putea folosi o metodă de investigare care a fost utilizată și în celebrul caz „Elodia”. Asasinatul și circumstanțele în care acesta s-a produs sunt încă învăluite în mister. 

Autoritățile care se ocupă de anchetă anunță că una dintre metodele din celebrul caz „Elodia” va fi utilizată să scoată la lumină, cel mai probabil, vinovăția sau nevinovăția principalului suspect,  Ahmed Sami El Bourkadi.

Asemănarea dintre cazul „Elodia” și cel al cuplului înjunghiat în Iași. Ce a declarat avocata

Cea care a făcut publică informația legată de metoda împrumutată din cazul „Elodia” este nimeni alta decât avocata lui Ahmed Sami El Bourkadi, Raluca Andrei. Totuși, nu a dat foarte multe detalii…

„În cursul cercetărilor, criminaliștii mi-au spus că au „o surpriză” pentru mine. I-am întrebat despre ce este vorba și mi-au spus că ar urma să folosească un aparat care ar fi fost utilizat în celebrul caz „Elodia”.

Mi-au arătat un aparat de mici dimensiuni, care, chipurile, ar detecta urme de sânge în ciuda unor potențiale obstacole. Ca să vă spun foarte sincer, nu știu dacă au vorbit serios sau nu. În orice caz, eu le-am spus că pot folosi tot ce doresc, numai să reușim să înaintăm în acest caz”, a declarat duminică avocata Raluca Andrei.

Asemănarea dintre cazul „Elodia” și cel al cuplului înjunghiat în Iași. Avocata principalului suspect a dezvăluit tot!
arhivă

Rudele studentului marocan ucis, Youssef Jniyah, ar fi ajuns la Iași

Mai mult, Raluca Andrei a mai spus și că rudele studentului marocan ucis, Youssef Jniyah, ar fi ajuns la Iași, la finalul săptămânii trecute.

„Nu știu ca acel aparat, ce ar fi fost utilizat în cazul avocatei Elodia Marilena Ghinescu, să fi fost folosit deja și în dosarul nostru. Eu rămân sceptică în această privință, dar vom vedea… Însă vă pot confirma că, în urmă cu câteva zile, la Iași ar fi venit rudele victimei Youssef Jniyah. Am înțeles că tatăl acestuia ar fi trebuit să dea o declarație în dosar”,a specificat avocata Raluca Andrei, citată de BZI. 

Avocata a declarat, de asemenea, că a contestat prelungirea arestării preventive în cazul clientului ei, Ahmed Sami El Bourkadi și așteaptă decizia judecătorilor.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro