Andreea Bălan se află în izolare la domiciliu alături de cele două fetiţe şi de mama ei, care o ajută cu îngrijirea copiilor, vedeta vrea să rămână aproape şi de fanii ei, care nu o mai pot vedea în concerte în această perioadă.

În cel mai recent video postat pe pagina ei de YouTube, vedeta a dezvăluit mai multe detalii neştiute din relaţia cu George Burcea, dar şi de unde a început ruptura dintre ei. Este de necrezut ceea ce a spus artista, dar din nefericire așa stau lucrurile.

Se pare că totul a pornit de la faptul că George își dorea să meargă în vacanță fără copii, dar Andreea a refuzat acest lucru. Acesta fiind momentul în care s-a produs ruptura. Artista a mai vorbit, pe canalul ei de Youtube și despre ce înseamnă cele două fetiţe pentru ea.

Am dorit foarte mult să-mi construiesc o familie. Am realizat că un copil mă va completa la un nivel extrem de profund, la un nivel la care nimic altceva nu a reuşit să mă completeze până în momentul acela. De aceea, scopul meu imediat, la 32 de ani, a fost să găsesc pe cineva cu care să îmi întemeiez o familie. Lucrul acesta s-a întâmplat.

După cum bine ştiţi nu am făcut numai un copil, am făcut doi, pe Elluţa şi pe Clara. Am realizat cât de frumos este să fi mamă. Totodată, faptul că eşti mamă te transformă în continuare şi te face să intri în contact cu tine ca şi copil şi să îţi dai seama că mai ai mult de lucru cu tine, iar copiii scot din tine şi părţile frumoase, dar şi părţile negative.”, a declarat Andreea.