Prezentatoarea emisiunii 40 de întrebări de la Kanal D, se află în topul preferințelor telespectatorilor atunci când vine vorba de persoane publice pragmatice, care spun lucrurilor pe nume. Denise este inclusiv prin apariție o impunătoare și mai ales o profesionistă desăvârșită într-ale jurnalismului. Vedeta, ca majoritatea celor din lumina reflectoarelor a apelat la medicul estetician pentru a-și aduce o serie de îmbunătățiri.

Și-a mărit buzele și conturat pomeții

Denise Rifai este deseori complimentată nu doar pentru profesionalismul de care dă dovadă, dar și pentru frumusețea ei. Jurnalista arăta însă complet diferit în trecut, atunci când modera alt gen de emisiuni decât cea care i-a adus acum un succes nebun. Vedeta a optat pentru a-și mări buzele, iar astfel zâmbetul îi este acum frumos conturat.

De asemenea, al nivelul pomeților, vedeta a avut parte de o mică augmentare. Denise are grijă să fie perfectă în lumina reflectoarelor, iar pentru acest lucru șu-a acoperit ridurile fine cu botox.

Dacă acum a ales o culoare a părului mai închisă, care îi dă un aer de sobrietate, în urmă cu câțiva ani, prezentatoarea era blondă.

Dacă fizic s-a schimbat, în ceea ce privește partea profesională, Denise Rifai a rămas la de perfecționistă. Pe vremea când modera talk show-urile politice, aceasta era renumită și apreciată de telespectatori pentru spiritul critic pe care nu se sfia să îl adopte vizavi de invitații ei. Din postura de jurnalist,

Denise a pus la colț mulți politicieni prin prisma dialogurilor în care aceștia erau trași la răspundere legat de diverse aspecte ale activității lor pe perioada în care erau in slujba cetățenilor.

A moștenit frumusețea de la mama ei

În aparițiile în care Denise se destăinuie, vedeta vorbește cu mare respect față de familie. Prezentatoarea a mărturisit că a moștenit frumusețea mamei și agilitatea de la tatăl ei.

Părintele patern al jurnalistei este de origine arabă, iar la începuturile ei în televiziune, acesta nu a fost de acord cu cariera pe care fiica a îmbrățișat-o. Cu toate acestea, Denise a rămas perseverentă în alegerea ei.