Damian Drăghici avea programat un concert aniversar, la Sala Palatului,  în data de 31 martie, ziua în care a împlinit 50 de ani, dar a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus. Spectacolul, intitulat ,,Mulțumesc”, a avut loc, totuși pe balconul artistului.

„Noi, artiștii, vă suntem datori să vă dăruim neîncetat hrană pentru suflet… Azi, am simțit să cânt pentru vecinii mei dintre blocuri.”

Impresionat de artiștii italieni, și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod inedit. A ieșit pe balcon și a cântat pentru vecinii săi, oferind o impresionantă interpretare la nai.

Pe cât a fost posibil, a încercat să transmită un mesaj pozitiv, menit să-i încurajeze pe oameni. Printre melodiile interpretate se numără și „Cântă cucu-n Bucovina”, spectatorii au primit cu entuziasm concertul inedit.

Pandemia nu trebuie să oprească trăirea în comunitate, fenomenul singurătății poate crea mult disconfort psihologic, este de preferat să rămânem cât mai mult în legătură cu cei dragi, și nu numai.

Italia cunoaște un fenomen social amplu, în care mai mulți artiști oferă vecinilor, de la balcoane lor, momente artistice. Este un semn al solidarității lor față de ei.

Deunăzi, singurătatea avea una dintre cauzele, paradoxale, aglomerarea. Chiar și atunci când trăim în aglomerare, sentimentul profund de singurătate este resimțit de locuitorii metropolelor, acest lucru se întâmplă pentru că oamenii sunt înconjurați de străini, cu alte cuvinte nu au în cine să se încreadă.

În momentul de față ne confruntăm cu alt fel de paradox, acela în care, atât de blamatele mijloace de comunicare la distanță, sunt cele mai bune alternative. Celebrarea vieții se poate face, în aceste zile, stând în casele noastre, folosind cuvintele pentru a ne îmbrățișa persoanele dragi