Reclamă

Artiști ai instituțiilor de cultură din Ploiești au fost atacați cu pietre, miercuri seară, după un spectacol susținut în cartierul Mimiu, situat la marginea orașului, a anunțat primarul Mihai Polițeanu. Incidentul a urmat după ce artiștii de la teatru, filarmononică și Casa de Cultură au organizat un eveniment menit să aducă bucurie comunității locale în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Colegii noștri de la teatru, de la filarmonică, de la Casa de Cultură merg în cartierele din Ploiești în luna decembrie pentru a aduce bucurie comunității. Este pentru prima oară în istoria Ploieștiului când se întâmplă așa ceva de sărbători și colegii noștri vor petrece aproape toată luna seri friguroase pentru a aduce împreună comunitățile Ploieștiului. Astăzi, după spectacol, oameni din comunitatea din Mimiu i-au atacat pe colegii mei pentru că nu au adus și cadouri. Au aruncat cu pietre, au avariat mașini, au cauzat atacuri de panică unor copii”, a scris Polițeanu pe pagina sa de Facebook.

În urma incidentului, al doilea spectacol programat în cartierul Mimiu nu va mai avea loc. „Nu pot cere colegilor să se mai ducă acolo unde au avut o experiență traumatizantă”, a adăugat edilul.

Primarul și-a exprimat dorința de a fi primarul tuturor ploieștenilor, specificând eforturile depuse pentru dezvoltarea cartierului Mimiu, inclusiv demararea procedurilor de cadastrare și discuțiile cu Apa Nova pentru canalizare, cu lucrările programate să înceapă în 2025. „Ani la rând, cartierul Mimiu a fost ținut captiv de politicieni care au oferit mită electorală la fiecare alegeri. Este timpul să rupem acest cerc vicios! Viitorul acestui cartier nu poate fi vândut pe promisiuni de moment”, a mai transmis Mihai Polițeanu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro