La finalul lunii noiembrie 2021, solista Dodo a născut un băiețel perfect sănătos.

La scurt timp după ce a anunțat că este gravidă, artista s-a despărțit de tatăl micuțului său, Liviu Kevin, și a decis să-și crească singură copilul. Deși bărbatul și-a dorit să se împace cu ea, Dodo a refuzat. Mai mult de atât, bruneta a depus pe numele acestuia o plângere.

De câteva luni de zile sunt amenințată fizic, cât și verbal. Nu mă lasă în pace, deși l-am rugat să nu mă mai caute. Eu am dovezi în această privință și le-am prezentat autorităților.

Sunt niște lucruri despre care nu am vrut sa se vorbească până în prezent. Eu am declarat și în online că nu mai vreau sa am nicio treaba cu el, am vrut sa încheiem aceasta relație frumos pentru că este un copil la mijloc, spunea cântăreața pentru Antena Stars.

Solista Dodo vrea să se mărite cu actualul iubit

Dodo și Liviu Kevin s-au despărțit în termeni nu tocmai amiabili. La nici 4 luni de când a născut, Dodo s-a implicat deja într-o altă relație, spre nemulțumirea fostului ei iubit.

Bărbatul a făcut primele declarații după ce interpreta a mărturisit că vrea să se mărite cu actualul ei partener. Liviu Kevin s-a plâns că vedeta nu-l lasă să-și vadă băiețelul. De asemenea, bărbatul nu este de acord cu decizia luată de mama copilului său.

„Pe mine nu mă interesează viața ei personală! O mamă care abia a născut … și în câteva luni de când a ieșit dintr-o relație, nu cred că ar putea să se recăsătorească.

În momentul ăsta, îți dai seama cum mă simt eu, nu din cauza că ea se căsătorește sau că ea are o relație, ci pentru că nu îmi pot vedea copilul. Nu îmi dă voie să îl văd. A făcut cunoștință la o persoană necunoscută cu copilul meu”, a declarat Liviu Kevin, la Antena Stars.

foto: arhivă personală

Fostul iubit al artistei i-a adus acuzații grave

Fostul iubit al lui Dodo a mai adăugat că nu ar fi fost invitat la botezul propriului copil. Bărbatul este de părere că bruneta nu-l va lăsa să asiste la creștinarea micuțului.

„Eu aș vrea să merg, dar nu o să mă invite ea și nu o să particip, pentru că nu vrea ea. Pote să facă ce vrea ea cu viața ei privată, nu mă interesează. Pe mine mă interesează doar să-mi dea voie să-mi văd copilul”, a mai spus tatăl copilului artistei.