Reclamă

Una dintre cele mai iubite artiste de la noi, Marina Voica, s-a născut, în urmă cu 85 de ani în Rusia și acum vorbește despre războiul pe care Vladimir Putin l-a intentat în Ucraina.

Chiar dacă nu mai are rude sau prieteni în Rusia, Marina Voica este foarte atentă, la tot ce se întâmplă acum în Ucraina, țara vecină a României unde în prezent este război.

Artista de origine rusă, Marina Voica, se teme pentru siguranța țării noastre

Deși România are sprijinul NATO în războiul dintre Rusia și Ucraina, Marina Voica cred că poziția geografică a țării noastre o dezvantajează enorm în acest conflict.

„Eu stau zi și noapte la televizor, totul se transmite în direct, o secundă nu se oprește. Se dă mereu breaking news, în fiecare clipă se transmite ceva nou, ceva extraordinar…

Sunt foarte îngrijorată, fiindcă România este condamnată pentru poziția ei geografică… Nu avem încotro. Sigur că lumea e speriată, doar să nu facă isterie din asta, că este foarte  periculos.

După ce că avem și Covid, asta ne mai lipsește! Au venit prea multe pe capul omenirii, poporul nu are nicio vină! Între război și pace trebuie să alegem pacea!”, a declarat Marina Voica pentru Ciao.ro

Artista de origine rusă, Marina Voica, se teme pentru siguranța țării noastre: „România este condamnată”
arhivă

Marina Voica a fost operată pe inimă. Cum se simte acum

În urmă cu ceva timp, Marina Voica, ajunsă la venerabila vârstă de 85 de ani a fost operată pe inimă. Iată cum se simte artista în prezent, după externare:

„După operația la inimă sunt bine, mă simt foarte bine! Pentru mine acum este foarte important spectacolul de pe 6  martie, de la Sala Palatului. E un spectacol mare, suntem foarte mulți artiști.

Sigur că am emoții, voi lansa și noua mea piesă acolo, care se va numi “Țara laptelui și mierii”. O să am o rochie superbă!  Sper să rezist și să nu se întâmple nimic! Eu sunt plină de idei.

Vorba soțului meu care îmi spunea „Cu tine nu te plictisești”! Asta îmi spunea întotdeauna soțul meu. Deși, într-adevăr,  atunci când te liniștești ba vine o chestie, și  cu bune și rele, nu te plictisești cu mine niciodată!”, a mai spus artista, potrivit aceleași surse.

 


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro