Formează un cuplu pe scenă, dar și în viața reală. Armin Nicoară și Claudia Puican se iubesc de mai bine de cinci ani și intenționează ca în curând să facă pasul cel mare. Aceștia se gândesc de ceva timp la nuntă, însă se pare că nu reușesc să ajungă la un numitor comun. Care este motivul disputei dintre cei doi.
Claudia Puican și Armin Nicoară trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și își doresc să își întemeieze o familie, însă programul extrem de încărcat i-a cam ținut pe loc. Iar pe lângă acest lucru se pare că aceștia nu reușesc să se înțeleagă nici atunci când vine vorba de nuntă. Cei doi își doresc să își unească destinele, însă în moduri diferite.
Claudia Puica își dorește ca nunta să aibă loc cânt mai curând. Iar având în vedere situația actuală, tânăra visează la o nuntă restrânsă, doar cu familia și persoanele apropiate. Însă, partenerul său de viață pare că nu este pe aceeași lungime de undă.
„Nu prea avem timp să ne facem planuri. Chiar stăteam zilele trecute și mă întrebam oare când o să ne facem și noi timp să facem o petrecere, o cununie, o nuntă. Armin își dorește să aibă foarte mulți invitați și asta nu se poate. Așteptăm asta deja de doi ani de zile. Eu cred că dacă mă ascultă și o să aibă încredere în mine, o să facem cel mai probabil cu familia.”, a declarat Claudia Puican, potrivit WOWbiz.ro.
Armin Nicoară, declarații despre nuntă
În timp ce partenera sa vrea ca evenimentul să fie cât mai restrâns, Armin Nicoară se află la polul opus. Acesta își dorește o nuntă mare, cu numeroși invitați, însă pandemia îi pune bețe în roate de ceva ani. Deși au opinii diferite, cei doi se iubesc mult și cel mai probabil vor ajunge la un numitor comun.
„Noi suntem deja de 4-5 ani într-o relație și când a fost pandemia am zis că avem timp. Ne-am gândit să facem nunta, poate un copil, dacă ne ajută Dumnezeu, dar cum să facem? Eu nu vreau nuntă doar cu familia. Dar, trebuie odată să ne luăm inima în dinți și să facem, dar nu ne ajută timpul.
Chiar vrem să facem nunta, trebuie făcut pasul ăsta odată și odată. Cred că într-o săptămână nu o să ne mai luăm evenimente și o să ne facem nunta e care ne-am dorit-o.”, a declarat și Armin Nicoară.