Reclamă
Reclamă

Armata rusă a utilizat joi pentru prima oară o bombă glisantă de trei tone (FAB-3000) împotriva unui punct de concentrare a trupelor ucrainene în regiunea Harkov (nord-est), potrivit EFE.

„Forţele aerospaţiale ruse au utilizat pentru prima oară o bombă FAB-3000 cu modul de glisare şi control al zborului UMPK”, a declarat o sursă militară pentru agenţia oficială de presă rusă TASS, relatează Agerpres.

Potrivit acesteia, ţinta a fost un imobil unde erau concentrate trupe inamice în localitatea ucraineană Lipţî, în apropiere de graniţa cu Rusia.

Reclamă

Anterior, mai mulţi bloggeri militari ruşi au publicat o înregistrare video cu presupusa utilizare a acestei bombe asupra unei clădiri care servea ca refugiu pentru soldaţi ucraineni, în care se poate vedea o explozie cuprinzând o zonă considerabilă.

Potrivit bloggerilor ruşi, bomba – care are o rază de distrugere efectivă de 230 de metri şi a cărei undă de şoc se extinde până la 1.200 de metri – a căzut la mai puţin de 10 metri de ţintă.

Până în prezent, forţele ruse au folosit bombe glisante de 500 şi 1.500 de kilograme, care au avut un rol decisiv în timpul cuceririi bastionului ucrainean de la Avdiivka (regiunea Doneţk).

Acest tip de bombe, construite prin adăugarea de aripi pliabile şi navigaţie prin satelit la vechile bombe sovietice, permit avioanelor ruseşti să atace ţinte la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri, evitând astfel să intre în zona de acţiune a apărării antiaeriene ucrainene. Experţii spun că acestea sunt ieftine, dar provoacă distrugeri mari.

Ministerul rus al Apărării a anunţat în martie că a început să producă bombe de trei tone, în timpul unei vizite a ministrului rus al apărării de atunci, Serghei Şoigu, la o întreprindere din cadrul complexului industrial militar rusesc din Nijni Novgorod, la peste 400 km est de Moscova.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro