Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâșia Gaza, fără niciun semn tangibil de încetare a focului pe termen scurt în războiul dintre Israel și Hamas, care a cunoscut o intensificare puternică a tensiunilor în ultimele zile în Liban și Yemen.

În cea de-a noua lună de război, frontul nordic al Israelului, la granița cu Libanul, cunoaște noi violențe, cu schimburi intense de focuri transfrontaliere între Hezbollah, un aliat al Hamas, și armata israeliană, relatează AFP, potrivit News.ro.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, joi, că Franța, Statele Unite și Israelul vor lucra în format „trilateral” la o foaie de parcurs franceză pentru a limita tensiunile de la frontiera israeliano-libaneză. Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a respins, vineri, această nouă inițiativă, acuzând Parisul de „ostilitate” față de Israel, declarații denunțate ca fiind „nepotrivite” chiar și în cadrul diplomației israeliene.

Rebelii yemeniți Houthi, aliați ai Hamas, au revendicat în ultimele zile o serie de atacuri asupra unor nave în Marea Roșie, ceea ce a determinat Washingtonul să „distrugă” șapte radare din Yemen, necesare pentru acest tip de operațiuni.

În paralel cu aceste evoluții regionale, speranțele unei încetări a focului pe termen scurt în Gaza par să se fi spulberat, protagoniștii rămânând pe poziții intangibile. În primele ore ale zilei de sâmbătă, martorii au raportat lovituri israeliene în teritoriul palestinian, care se află în mijlocul unei crize umanitare majore, cu amenințare de foamete, și unde 75% din cei aproximativ 2,4 milioane de locuitori au fost strămutați, potrivit ONU.

Brigăzile al-Qassam, aripa armată a Hamas, au revendicat tirul de rachete asupra teritoriului israelian, foarte aproape de Fâșia Gaza. „Stăteam acasă și mâncam. Dintr-o dată, casa s-a prăbușit peste noi”, a declarat vineri pentru AFP Anwar Harz. „Ajunge. Ajunge cu războiul și distrugerile”, a mai spus el.

La Spitalul Martirilor Al-Aqsa din Deir al-Balah (centru), membrii familiei Hegazi au deplâns moartea lui Eyad, în vârstă de 10 ani, despre care au spus că a murit din cauza malnutriției. Imaginile o arată pe sora sa ținând în brațe trupul emaciat al acestuia.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste 8.000 de copii cu vârsta sub cinci ani au fost tratați în Gaza pentru malnutriție acută, „inclusiv 1.600 de copii care suferă de malnutriție acută severă”. „Au fost deja înregistrate 32 de decese atribuite malnutriției, dintre care 28 în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani”, a declarat miercuri șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Vineri, OMS și-a exprimat îngrijorarea cu privire la agravarea crizei sanitare din Cisiordania ocupată, unde restricțiile, violențele și atacurile asupra infrastructurilor medicale complică accesul la îngrijiri.

În Gaza, debarcaderul american temporar folosit pentru a livra pe mare ajutoare umanitare populației va fi retras din cauza mării agitate, a anunțat, vineri, Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (Centcom). Docul va fi mutat în portul israelian Ashdod. „Decizia de a muta temporar debarcaderul nu este luată cu ușurință, dar este necesară pentru a putea continua să livreze ajutoare în viitor”, a adăugat Centcom, promițând că acesta va fi reinstalat „rapid”.

În calitate de principal susținător militar al Israelului, Washingtonul a instalat acest debarcader în largul coastei Gaza în fața restricțiilor severe impuse de Israel în ceea ce privește livrarea de ajutoare pe cale terestră către teritoriul palestinian devastat de violențe. Războiul a fost declanșat la 7 octombrie de atacul lansat de Hamas din Gaza în sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a 1.194 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.