Reclamă

Armata israeliană anunță eliminarea a 500 de luptători Hamas în Rafah

Armata israeliană a transmis luni că a eliminat peste 500 de luptători Hamas în orașul Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, unde la începutul lunii mai lansase o operațiune militară criticată pe scară largă de comunitatea internațională.

Drept urmare, două din cele patru batalioane Hamas din oraș au fost practic desființate, în timp ce celelalte două sunt „la un nivel operațional scăzut”, potrivit forțelor armate, informează Agerpres. În timpul operațiunilor în sudul enclavei, soldații israelieni au distrus „zeci de guri de tuneluri și două tuneluri cu o lungime de peste un kilometru”, pe lângă faptul că au identificat 230 de guri de tuneluri și aproximativ 20 de kilometri de pasaje subterane, a precizat armata într-un comunicat.

Multe dintre aceste intrări în tuneluri erau situate în așa-numitul ‘Coridor Philadelphia’, care se întinde de-a lungul graniței cu Egiptul și care a fost preluat sub control de forțele israeliene la sfârșitul lunii mai. Potrivit Israelului, Hamas a folosit aceste intrări pentru a aduce arme în Fâșia Gaza.

Potrivit presei israeliene de luni, armata estimează că, în termen de două săptămâni, va deține controlul asupra întregului Rafah, de unde au fugit peste un milion de civili, cei mai mulți dintre ei venind aici din alte părți ale Fâșiei Gaza din cauza luptelor. Operațiunea militară israeliană în sudul enclavei a dus, de asemenea, la închiderea punctului de control de la frontiera cu Egiptul, prin care trecea o mare parte din ajutorul umanitar.

Luni, Hamas a afirmat că forțele israeliene ar fi dat foc părții palestiniene a punctului de trecere pentru a face imposibilă utilizarea acestuia, ceea ce, potrivit grupării, ar constitui „crimă de război”.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro