Arestarea lui Dan Diaconescu, o mârșăvie politică?! Cine l-ar fi „săpat” pe la spate pe fostul patron OTV
Dan Diaconescu a împărțit țara în două tabere. Și anume, cei care îl cred și îl susțin și cei care sunt de părere că situația este mult mai complicată decât pare. Din ultima categorie fac parte și cei care susțin că totul este doar un joc politic.
Dan Diaconescu este implicat în unul dintre cele mai mari scandaluri din ultima vreme. Deși anunța că o să revină cu proiecte noi care vor rupe audiența, se pare că planurile lui au fost date peste cap. Unicul vinovat este chiar el, căci numele său apare într-un dosar destul de complicat.
Zilele trecute, la adresa lui Dan Diaconescu au fost aduse acuzații care cântăresc extrem de mult. Și anume, este vorba despre relațiile sexuale pe care acesta le-ar fi întreținut cu gemene minore. La vremea respectivă, totul se întâmpla fie în București, fie în Constanța.
Deși faptele sunt destul de vechi, se pare că abia acum au ieșit la iveală. Ce este și mai grav este faptul că numele minorelor apar și într-un dosar de prostituție. După ce a fost dus la audieri, fostul patron OTV a fost plasat în arest la domiciliu.

Dan Diaconescu este o victimă?!
Cei care au analizat mult mai bine situația sau au avut ocazia să-l cunoască pe Dan Diaconescu sunt de părere că totul este o înscenare politică. Ba mai mult, potrivit unora, sforile au fost trase din spatele cortinei politice.
Potrivit unor voci destul de puternice din spațiul public, scopul acestui scandal este ca fostul patron OTV să simtă presiunea externă și să facă o serie de declarații. Dar nu orice fel de declarații, ci unele legate de șeful partidului AUR.
„În ceea ce-l privește pe Dan Diaconescu, convingerea mea este că-l presează ca să dea câteva declarații nasoale despre un șef de partid. Da, despre Simion.”
@fanatiksportoficial VEZI EMISIUNEA INTEGRALA PE CONTUL DE YOUTUBE (FANATIK RO) https://www.youtube.com/@FanatikSuperliga #fanatiksuperliga #horiaivanovici #fanatikro #superliga #diaconescu #dandiaconescu #romania ♬ sunet original – Fanatik Sport





