O tonă de explozivi descoperită lângă Copenhaga după moartea accidentală a unui bărbat

Poliţia daneză a anunţat marţi că a descoperit aproape o tonă de explozivi şi produse chimice la locul decesului accidental al unui bărbat, în apropiere de Kosor, la aproximativ 50 km vest de Copenhaga, transmite AFP.
Poliţia a informat într-un comunicat că a evacuat în cursul nopţii în jur de 100 de locuitori de pe o rază de 500 metri în jurul locului accidentului, pentru a putea înlătura ‘marea cantitate de substanţe chimice şi de produse chimice’ găsită.
„Nu este vorba despre câteva kilograme, e vorba de aproape o tonă. Nu ştim precis cantitatea, deci o vom cântări, desigur, iar apoi o vom testa pentru a vedea despre ce e vorba exact”, a declarat ulterior un responsabil din poliţia locală, Tom Trude, la postul TV2, citat de Agerpres.
Poliţia a informat anterior că un bărbat de 52 de ani a murit luni în urma unei ‘explozii puternice’ survenite ‘accidental’. Marţi, ea nu a făcut alte precizări despre cauzele acestui accident.
Bărbatul fabrica probabil artificii, a spus Trude, precizând că nu fusese emisă autorizaţie pentru o astfel de activitate, conform primelor constatări.
Locuitorii evacuaţi ar urma să poată reveni la casele lor marţi după-amiază.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨