Reclamă

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona a dezvăluit că aproape 20 de mii de mercenari Wagner au murit în bătălia pentru Bahmut, desfășurată pe durata a aproape 9 luni de luptă și încheiată cu ocuparea orașului de către trupele ruse în vara anului trecut. În această bătălie au murit 19.547 de mercenari Wagner, cifre ce confirmă declarațiile făcute de fostul lider al grupării, Evgheni Prigojin, care menționa 20.000 de morți în rândul Wagner.

BBC și Mediazona au obținut accesul la o listă cu datele a 19.547 mercenari Wagner uciși. Peste 17.000 (88%) dintre aceștia erau foști pușcăriași proveniți din coloniile penitenciare sau închisorile ruse.

„Aceasta e cea mai importantă bază de date despre pierderile suferite de Wagner în cadrul proiectului nostru comun în care încercăm să calculăm pierderile în oameni suferite de Rusia în războiul cu Ucraina”, se arată în materialul BBC. „Cunoaștem indicativele de luptă, seriile legitimațiilor, data morții pentru fiecare dintre cei din listă și le știm inclusiv poreclele.”

În luna mai 2023, Prigojin a publicat mai multe înregistrări în care vorbea că Wagner a pierdut 20.000 de mercenari la Bahmut. El i-a acuzat atunci de trădare pe șefii armatei ruse – Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov și a amenințat că-și va retrage trupele din Bahmut, după ce i-a acuzat pe ministrul Apărării și șeful Statului Major din Rusia că nu furnizează suficiente muniții luptătorilor săi.

„Avem un deficit de 70 la sută în privința muniției. Șoigu! Gherasimov! Unde … este muniția? Uitați-vă la ei, ticăloșilor”, a țipat Prigojin în fața camerei, într-un mesaj plin de înjurături la adresa celor doi.

„Aceștia sunt băieții Wagner care au murit astăzi. Sângele este încă proaspăt”, a spus șeful mercenarilor arătând cadavrele din jurul său. „Au venit aici ca voluntari pentru ca voi să vă îngrășați în birourile voastre”, a mai spus el.

O investigație similară, publicată de BBC și Mediazona în aprilie 2024, a confirmat că peste 50.000 de militari ruși au murit în războiul din Ucraina.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro