Apple a transmis un mesaj hoților chiar pe telefoanele pe care aceștia le-au furat.

După ce mai multe telefoane iPhone au fost furate în timpul protestelor. De 11 zile în SUA au loc proteste de amploare prin care se cere dreptate pentru George Floyd. Însă anumiți protestatari au profitat de această mișcare pentru a jefui magazine și a provoca distrugeri.

Și magazinele Apple au căzut pradă hoților. Totuși, chiar dacă au furat acele telefoanele compania nu a stat degeaba. Reprezentanții au anunțat că telefoanele au fost dezactivate iar acum sunt urmărite. În timp ce autoritățile locale au fost deja înștiințate despre furt, potrivit mesajelor.

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe capturi de ecran cu mesajele primite pe telefoanele furate, potrivit BBC.com.

Apple a  dezactivat telefoanele furate

În prezent Apple a decis ca o parte din magazinele sale din SUA să fie închise temporar din cauza atacurilor care au loc în timpul protestelor. Deocamdată, reprezentanții companiei nu au făcut nici un fel comentariu. De asemenea, în acest moment nu se cunoaște dacă Apple a transmis poliției datele despre locația telefoanelor furate.

Deși se existau zvonuri că telefoanele expuse în magazine au un software de urmărire în cazul în care sunt furate, pozele postate pe rețelele de socializară confirmă bănuielile.

„Vă rog să returnați produsul la Apple Walnut Street. Acest dispozitiv a fost dezactivat și este urmărit. Autoritățile locale vor fi alertate”.

Dispozitivele achiziționate nu au un astfel de software pe ele, dar pot fi blocate de la distanță de Apple dacă sunt ulterior furate sau pierdute.

Firma a început recent să redeschidă magazinele în urma eliminării blocajelor din întreaga țară, dar o serie de atacuri în Washington DC, Los Angeles, San Francisco, New York și Philadelphia au obligat compania să le închidă din nou.

Directorul executiv Tim Cook le-a spus angajaților într-un memoriu că uciderea lui Floyd  a fost „fără sens” și s-a angajat să doneze  către grupurile care sprijină respectarea drepturile omului.