Apel disperat din turism!”Vom trimite Guvernului cheile hotelurilor!”

Ultimele săptămâni au fost pentru turismul românesc cele mai grele din ultimii 10 ani. Agențiile de turism, hotelierii, proprietarii de restaurante sau de pensiuni au cunoscut o pantă abruptă financiară. În repetate rânduri, aceștia au declarat că își doresc că statul să vină cu o formă de sprijin. Acum, după ce au fost anunțate noile reguli ce vor trebui aplicate, operatorii din acest palier susțîn că ”măsurile sunt aberante”. Mai exact, aceștia dclara că în varianta actuală, mediul privat va cheltui mai mult decât va încasa doar pentru a respectă prevederile legale.

” O să înmormântam turismul (…) Guvernul actual este mai preocupat de bugetari decât de privați. Ce facem acum? Facem două Românii, una privată și altă de stat?”a declarat  președintele Federației Patronatelor din Turism, Mohammad Murad.

Deocamdată, până a 15 mai proprietarii unităților de cazare nu își pot aștepta turiștii. După deschidere însă, reglementările îi vor obligă să reorganizeze serviciul de servire a mesei pentru turiștii care vin în concediu. Președintele FPTR susține că în acest moment gradul de ocupare în hoteluri este de 1% la nivel de rezervări, iar cele care în anii trecuți erau deschise în această perioada sunt doar 5% rezervate. Mai mult, Murad este nemulțumit de modul în care Guvernul Orban tratează mediul de afaceri privat.

” Dacă nu este interesat de 400.000 de salariați activi, atunci e foarte trist” a mai adăugat președintele FPTR.

Pe lângă faptul că au pierdut start-ul de 1 Mai, când încasările în unitățile de pe litoral erau semnificative, operatorii din turism trebuie își regândească serviciile. Reprezentantul feratiilor din turism susține însă că în siuatia dată foarte puțini hotelieri vor putea riscă să funcționeze pe minus, până la o eventuală redresare. Mai mult, Murad este de părere că după modelul din Grecia și Bulgaria ar trebui introdusă testarea în stațiuni.

 

Lasă un răspuns

Dieta cu chefir

Florin Salam s-a săturat de Vulpița și Viorel! Manelistul i-a făcut praf