Reclamă

Din moși strămoși, toată lumea știe că periajul este extrem de important pentru o igienă a dinților corespunzătoare. Dacă atunci când vine vorba de folosirea unui periuțe sau a unei paste potrivite nevoilor ne-am lămurit, un alt aspect trebuie punctat. Și anume, cum procedăm, de fapt, după ce ne periem?

Este foarte important de punctat faptul că nu trebuie să clătiți dinții după ce îi periați. Pentru că acest lucru poate duce la reducerea eficacității pastei de dinți. De asemenea, poate scădea eficiența acțiunii sale de protejare a dințiilor împotriva cariilor dentare.

Toate studiile spun că nu trebuie să ne clătim în cavitatea orală după ce ne spălăm. Iar asta pentru că pasta de dinți are două roluri. Primul dintre ele este curățarea dinților, iar cel de-al doilea este remineralizarea dinților deoarece conține fluor. Dacă ne spălăm pe dinți 2 minute, așa cum este recomandat, pasta de dinți cu fluor nu are timp suficient să remineralizeze dinții.

Astfel, apar două soluții pe care le recomandă specialiștii. Și anune, fie nu clătim deloc cavitatea bucală, fie aplicăm o cantitate mică de pastă pe dinți după ce clătim. De asemenea, este recomandat să așteptați cel puțin 30 de minute după periajul dinților înainte de a clăti gura cu apă.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro