Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre scăderea pensiilor din România.

Oficialul a promis că acestea nu vor scădea. Mai mult, social-democratul a dat asigurări că în viitorul apropiat se vor rezolva toate inechitățile pe care le are sistemul de pensii din România. 

În același timp, Budăi a dat asigurări că nu vor scădea nici salariile românilor. 

“Noi am luat o decizie în cadrul PSD, o vom discuta și în coaliție, atât timp cât suntem la guvernare niciun venit al românilor nu va scădea”, a declarat Budăi.

Marius Budăi a vorbit despre scăderea pensiilor românilor

Cu toții știm că sistemul de pensii din România are mari probleme. Diferențele dintre pensiile românilor sunt colosale. De exemplu, în timp ce unii bătrâni, care au muncit zeci de ani în România, primesc o pensie de maxim 1.500 de lei, în cel mai bun caz, alți ajung la pensii de 60.000 de lei. 

Legat de acest subiect, Marius Budăi a explicat că inechitățile din sistemul de pensii vor fi rezolvate. Este important de precizat că rezolvarea inechitatilor va avea un impact destul de mare asupra bugetului României. Din acest motiv, autoritățile trebuie să se asigure că țara își permite să suporte acest impact bugetar. 

Anunțul zilei de la Marius Budăi! Scad pensiile românilor? Ce spune ministrul Muncii

Se recalculează pensiile românilor

În acest moment, specialiștii din cadrul Ministerului Muncii se ocupă cu recalcularea pensiilor. Până la 31 august, acest proces ar trebui să se încheie, susține oficialul. 

“Suntem la peste trei milioane de dosare. 4,8- 4,9 milioane de dosare, pentru că este în dinamica în această activitate, și cu siguranță până la 31 august în acest an vom închide această activitate. Vom avea în primul trimestru spre final și acest text și îl vom trimite în Parlament pe dezbatere”, a punctat Budăi, la Antena 3. 

Criza financiară afectează dur pensionarii României

Situația financiară din întreaga Europă este una extrem de grea. Cauza principală a crizei financiare este războiul pornit de Rusia în Ucraina, care a dus la creșterea uriașă a prețurilor.

Bătrânii din România sunt afectați dur de această criză. Cu toate ajutoarele pe care le primesc de la Guvern, mulți dintre ei de-abia se descurcă de la o lună la alta. 

Analiștii financiari spun că anul 2023 va fi mult mai greu din punct de vedere financiar, comparativ cu anul 2022.