Oamenii cumpără mai multe suplimente alimentare decât medicamente. Acest lucru se întâmplă la nivel mondial și constituie o îngrijorare pentru specialiști. Anunțul legat de acest aspect a fost făcut de către Consiliul Concurenței. Acest fapt a ridicat o suspiciune legată de eficiența unor astfel de suplimente alimentare care ajung să fie consumate la nivel mondial, mai ceva decât mâncarea.
Consiliul Concurenței arată cu degetul companiile producătoare de suplimente alimentsre
Trăim un prezent în care toată lumea aleargă după alimentația sănătoasă, suplimentele alimentare plecând urechea deseori la sfaturile „prețioase” ale specialiștilor în wellness și nu neapărat a medicilor. De altfel, mulți oameni ajung să cumpere inclusiv „după ureche” suplimentele alimentare despre care cred că le pot face atăt de mult bine. Realitatea nu ar fi chiar așa, spun specialiștii din cadrul Consiliului Concurenței.
Cel puțin în prezent, se pune la îndoială eficiența unora dintre suplimentele alimentare de pe piață. S-a ajuns la această concluzie după ce au fost analizate datele de la nivel mondial. Astfel, a fost scos la iveală faptul că oamenii cheltuie mai mulți bani pe suplimente decât pe medicamente.
„Populaţia cheltuie foarte mulţi bani pe suplimente alimentare, poate chiar mai mult decât pe medicamente, şi atunci ar avea sens să avem o verificare mai riguroasă pe această zonă, ca să ne asigurăm că într-adevăr aduc beneficii celor care le folosesc.”, a declarat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu
Șeful Consiliului Concurenței a promis că vor fi efectuate verificări legate de eficiența acestor medicamente. Acesta a precizat că suplimentele au o „utilitate scăzută”.
De altfel, acesta a arătat că piața medicamentelor eliberate fără prescripție medicală a scăzut drastic.