La doar o zi după ce bărbatul care a încercat să o salveze a murit, femeia cere a căzut prima în bazinul cu azot a decedat. Aceasta era internată în stare gravă la Spitalul Județean Constanța. Medicii au făcut eforturi supraomenești pentru a o salva însă fără succes.
Femeia care a căzut în bazinul cu azot de la Petromidia a decedat
În cursul zilei de joi, starea de sănătate a femeii care a căzut prima în bazinul cu azot de pe platforma Petromidia s-a înrăutățit. Deși echipa medicală de la Spitalul Județean Constanța a încercat să îi salveze viața, acest lucru nu a mai fost posibil. Conform medicilor, afecțiunile pe care aceasta le-a avut au fost mult prea grave.
Rompetrol și-a exprimat regretul vizavi de pierderea celor doi angajați ai companiei.
Femeia de 37 de ani și bărbatul de 65 se aflau în zona instalației de Polipropilenă (PP), secția de granulare.
„Compania îşi exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniţi în incidentul de sâmbată, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia în instalaţia de Polipropilenă (PP), secţia de granulare”, a anunțat Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al KMG International.
Rompetrol a ținut să menționeze că se află în mod constant în legătură cu autoritățile care anchetează tragicul incident. De asemenea, oamenii legii primesc tot suportul necesar pentru a investiga cazul și a identifica motivele care au dus la un astfel de deznodământ.
Reamintim că în timpul incidentului tragic, colegul femeii a vrut să o salveze. Din nefericire, acesta a decedat primul. Fostul angajat a fost înmormântat cu o zi în urmă.
”
În contextul anchetelor demarate şi pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi şi asupra tuturor angajaţilor Grupului, dar şi pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părţilor implicate să dea dovadă de răbdare şi întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigaţiilor şi finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt.Rompetrol Rafinare a fost, este şi va fi, în continuare, preocupată de adoptarea şi supravegherea implementării tuturor normelor de securitate în muncă şi a măsurilor de siguranţă, astfel încât derularea activităţilor din cadrul rafinăriilor Petromidia şi Vega să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, se arată în comunicatul transmis de companie.