Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a dat mai multe detalii despre ceea ce se va întâmpla în următorii ani cu pensiile din România. Conform acesteia, de la 1 ianuarie 2022 pensiile vor fi indexate, fiindcă politica pe care o are instituția în acest moment merge pe două paliere.

Raluca Turcan: Ce nu s-a făcut în 30 de ani, nu se poate face în câteva luni

„Unul, pe politică pe termen scurt și aici, în această perioadă dificilă, cei care sunt afectați de creșterile de prețuri, de puterea de cumpărare, să beneficieze de o majorare a pensiilor. În același timp, pe termen mediu și lung am început deja marele proces de reformă despre care s-a tot vorbit și pentru care nu s-a făcut mare lucru și anume, să reducem inechitățile din sistemul public de pensii, să creștem pensia medie în România și în același timp să legăm pensiile de contributivitate. Am început deja să facem lucrul acesta”, a declarat Raluca Turcan.

Liberala spune că ceea ce nu s-a făcut în România timp de 30 de ani, nu se poate face de către nimeni în câteva luni. Ministrul critică faptul că în anul 2021 dosarele de pensii stau în instituții unele peste altele. De asemenea, Turcan este deranjată de faptul că mare parte din procedurile din casele județene de pensii să se desfășoare la un nivel rudimentar. Din acest motiv, spune oficialul, s-a început procesul de digitalizare.

Cu cât vor crește pensiile în România

Raluca Turcan a vorbit despre procesele în justiție pe care le are Ministerul Muncii din cauza inegalităților din sistemul de pensii. Aceste procese au fost deschise deoarece oameni cu aceeași vechime, cu aceeași calificare, aveau pensii diferite doar fiindcă au ieșit în ani diferiți.

„Să nu mai vorbim de diferența aproape lipsită de decență dintre pensia minimă socială și pensia cea mai mare dintr-un sistem public de pensii în România, care până de curând era 79.000 de lei, dar beneficiarul din păcate a decedat. Pe reforma pensiilor avem în momentul de față o formulă testată cu specialiști și care ne va aduce în urma recalculării ca această inechitate să fie eliminată”, explică ministrul.

Așadar, Raluca Turcan spune că pentru anul viitor, pensiile vor fi indexate. Ministerul Muncii pleacă de la 7% până la un procent mai mare, în funcție de bugetul pe care îl va avea și în funcție de investiții. În funcție de aceste două criterii se va anunța și procentul cu care se vor majora pensiile.

„Pe noua lege pe care o vom elabora trebuie să rețineți că pensiile mai mici vor crește mai mult și pensiile mari vor crește cu mai puțin pentru că doar în felul acesta vom reuși să reducem din inechități și să reducem decalajul dintre cea mai mică pensie și cea mai mare”, a mai explicat Turcan.

Daniel Baciu: Anumite pensii vor fi majorate și cu 1 leu

Pe de altă parte, președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu a declarat ieri că marea creștere anunțată de Guvern poate fi și de doar doi, trei sau cinci lei. Pe lângă toate acestea, pot fi persoane care nu vor primi nici măcar un leu.