Ministrul Fondurilor Europene susține că pensiile ar fi fost majorate cu peste 10% în anul 2022. Românii nu au primit niciun ban în plus deoarece nu au fost alocați bani din buget pentru acest lucru. Oficialul susține că altele au fost prioritățile la acea vreme.
Conform oficialului, pensiile reprezintă 8,5% din PIB. Acestea se pot crește până la 9,4% din PIB. Oficialii nu au putut crește pensiile pentru că bugetul i-a oprit, mai spune Dan Vîlceanu.
1. De ce nu cresc pensiile în România?
„Este evident că procentul din PNRR este arhisuficient, dacă-ți permite și bugetul național să faci asta. Anul acesta nici nu e apropiem de 9,4%. Am fi putut crește pensiile cu peste 10%, dar nu s-a putut pentru că bugetul României atât își permite”, a declarat Vîlceanu, pentru B1 TV.
Declarațiile ministrului Dan Vîlceanu se bat cap în cap cu declarațiile ministrului Muncii din prezent, social-democratul Marius Budăi. Mai exact, Marius Budăi susține sus și tare că pensiile românilor pot fi mărite. Pe de altă parte, ministrul Fondurilor Europene susține că insistențele lui Marius Budăi cu privire la majorarea pensiilor sunt doar acțiuni pentru câștigarea capitalului electoral.
2. Dan Vîlceanu: Pentru PSD, pensionarii au reprezentat mereu un segment pe care vrea să îl câștige
„Eu cred că fiecare partid politic dorește să-și maximizeze procentul electoral. Pentru PSD, pensionarii au reprezentat mereu un segment pe care vrea să-l câștige”, spune Vîlceanu.
Marea problemă a sistemului de pensii de la noi din țară sunt inechitățile, explică Dan Vîlceanu. Pensiile pot crește în fiecare an dacă sunt bani. Cât despre inechități, acestea sunt foarte enervante, mai explică liberalul. Anul acesta au ieșit oameni la pensie și au sume mai mari cu 30-40% față de alții care s-au pensionat acum 3, 4, 5 ani. Acest lucru se întâmplă deoarece în sistem există o formulă care generează inechități.
„În PNRR este prevăzută reforma tuturor pensiilor – militare, ale magistraților. Și aici sunt astfel de inechități (…)”, a declarat Vîlceanu.
Reamintim că una dintre cele mai mari pensii din România a șocat țara. Un fost procuror comunist, Gheorghe Bălășoiu, primea o pensie de peste 78.000 de lei. El a murit anul trecut la vârsta de 73 de ani.