Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului și purtător de cuvânt al PNL, a anunțat că există spațiu bugetar pentru creșterea pensiilor. Ținta liberalilor este de 15%, fiindcă își doresc să acopere pierderea puterii de cumpărare generată de inflația uriașă înregistrată în ultimele luni.
„Cu siguranţă va exista spaţiu bugetar şi pentru pensii, ţinta de 15 procente care e în directă relaţie cu rata inflaţiei probabil că va fi una suficientă pentru a acoperi parte din pierderea puterii de cumpărare a pensionarilor rezultate urmare a creşterii inflaţiei. Vom traversa împreună, în mod responsabil, toată această perioadă foarte, foarte grea”, a afirmat Ionuţ Stroe, la Antena 3.
Pensiile ar putea crește cu 15%
Reamintim că liberalii au propus recent o creștere a pensiilor de 15 procente. Totuși, aceștia au explicat că majorarea va avea loc în condițiile în care bugetul va permite acest lucru. De cealaltă parte a baricadei, PSD-ul susține că pensiile pot fi majorate doar cu 10 %.
De aceeași părere este și președintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a declarat recent că și politicienii din UDMR sunt de părere că pensiile ar trebui crescute cu 15 sau chiar 16 %, pentru că bătrânii merită acest lucru.
În anul 2023, pensionarii, dar și românii aflați într-o categorie vulnerabilă, vor beneficia de mai multe ajutoare din partea statului. Pe lângă faptul că pensiile, dar și salariul minim pot crește programul Sprijin pentru România va continua.
Mai multe măsuri de sprijin pentru români
Așadar, toți pensionarii cu pensii mici, dar și românii cu venituri puține, vor primi câte 50 de euro, la fiecare două luni. Premierul Nicolae Ciucă a mai vorbit și despre procentul de majorare al pensiilor și al salariului minim. Acesta a anunțat că se va lua o decizie după ce proiectul pe anul 2023 va fi finalizat. Mai exact, pe la jumătatea lunii decembrie vom afla cu cât vor crește exact salariile și pensiile.
Nicolae Ciucă a promit că vor fi implementate mai multe măsuri de ajutor pentru cei aflați la nevoie.