Reclamă

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat TEZAUR. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat când vor fi puse acestea spre vânzare.

Titluri de stat TEZAUR vor putea fi achiziționate începând cu data de 12 aprilie 2023, iar procesul se va finaliza în 11 mai 2023. Acestea sunt în valoare de 1 leu și pot fi achiziționate foarte simplu. Sunt disponibile atât online, cât și la unităţile Trezoreriei Statului și subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

Începând de miercuri, 12 aprilie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,70%, 7,30%, respectiv 7,70%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată., informează Ministerul Finanţelor, Adrian Câciu.

Când își primesc românii care au investit în aceste titluri banii

În cazul în care există persoane care nu știu ce înseamnă titlurile de stat, acestea pot fi explicate sub forma unor bani cu împrumut, de la popor. Pe care, ulterior, Guvernul îi achită cu dobânzile menționate anterior, de 6,70%, 7,30%, respectiv 7,70%, în funcție de maturitatea acestora.

Dobânda este anuală și va fi plătită la termenele prevăzute în contractul la care se angajează prin achiziționarea acestor titluri. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să poți cumpăra titluri de stat TEZAUR

Ca să poată cumpăra asemenea titluri de stat, românii nu trebuie să îndeplinească prea multe condiții. Este necesar ca aceștia să le achiziționeze în calitate de persoane fizice și să fie majore.

O informație utilă despre profiturile obținute în baza acestor titluri este faptul că nu sunt impozitate de stat.

Cât despre „foloasele” pe care le are Executivul din aceste achiziții ale populației, banii vor fi folosiți pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro