Greva profesorilor s-ar putea întinde pe câteva săptămâni și ar urma să afecteze încheierea anului școlar. Este anunțul de ultimă oră legat de protestul la care iau parte cadrele didactice. De altfel și examenele naționale ar putea fi afectate de acest context.
Greva profesorilor ar urma să dureze săptămâni la rând
Greva profesorilor a debutat luni, 22 mai. Peste 150.000 de cadre didactice și alte 70.000 de persoane din structuri auxiliare iau parte la acest protest. Părinții și elevii au aflat că situația ar putea dura săptămâni la rând. O confirmă Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu.
Acesta susține că nu este respinsă ideea prelungirii grevei din educație pe o durată de câteva săptămâni.
Acest lucru se va întâmpla dacă Executivul nu vine cu propuneri acceptabile.
„Nu este exclus, dacă guvernul vine cu astfel de propuneri aşa cum s-a întâmplat până acum, este evident că riscul este major şi este într-adevăr într-un moment nedorit. Sunt şi unii care au sugerat să protestăm în vacanţă. În mintea unora, să protestăm în iulie, august, când lumea e în concediu. Uite, protestăm acum pentru că a ajuns cuţitul la os şi chiar ne-au luat de proşti, vă spun cu toată răspunderea”, a spus Hăncescu.
Sindicaliștii din învățământ sunt deciși să nu cedeze până nu primesc confirmările așteptate. Astfel, aceștia așteaptă actul normativ al Executivului care prevede mărirea salarială. Aceasta ar trebui să acopere rata inflației. De altfel, profesorii vor să vadă că din legea educației au fost înlăturate aspectele pe care aceștia nu vor să le mai tolereze.
Hăncescu a afirmat că profesorii din România sunt umiliți și batjocoriți primind salarii mici. Oficialul susține că mediile nu vor fi încheiate până la obținerea rezultatelor dorite de cadrele didactice.