Reclamă
Reclamă

În ultimii ani, această problemă a fost permanentă mai ales la începutul sezonului pentru litoralul românesc. Deși ne apropiem cu pași repezi de momentul în care sezonul estival începe, până la această oră nu se știe dacă vor mai exista baruri pe plajă. La baza acestei situații stă birocrația care îi împiedică pe administratorii plajelor să își amenajeze localurile de pe plajă. De ce? Pentru că niciunul dintre aceștia nu a reușit să își obțină autorizația în acest sens.

Litoralul românesc își primește turiștii cu plajele goale

Bucăți mari de plajă din stațiunea Mamaia de exemplu zac goale și cel mai probabil așa vor rămâne pe durata acestei veri. Torul din cauza faptului că administratorii plajelor nu își pot amenaja localurile. Cel puțin în acest moment, majoritatea nu au documentele necesare în acest sens. Toti arată cu degetul spre Ministerul Mediului care a organizat licitațiile prea târziu.

Din cauza acestei situații dificile, turiștii care vor ajunge pe litoral nu doar că nu vor avea de unde să își cumpere un coktail. Asta pentru că vor lipsi și șezlongurile sau toaletele publice. Contextul i-a descurajat pe mulți agenți economici. Unii dintre ei chiar au renunțat la afacerea de a avea un local pe plajă.

Operatorii din turism sunt la fel de nemulțumiți de aceste situații. Mulți dintre ei au apelat sau și-au îndemnat cunoscuții sa se îndrepte spre Apele Române pentru a primi aprobări legate de  amplasarea barurilor de pe plajă. Doritorii au nevoie de un lung șir de avize pentru a intra în legalitate. Mai concret, trebuie să obțină certificate de la Sanepid, Ministerul Mediului, dar și din partea celui de Interne. Totodată, Ministerul Apărării Naționale trebuie să acorde de asemenea aprobări.

Reclamă

„Noi până acum am avut opt cereri. Şase le-am emis foarte repede, o cerere a venit ieri, iar una a venit azi. În această săptămână, aceste certificate vor fi gata. De aici, trebuie să meargă la instituţiile avizatoare. Cred că acolo ar fi o problemă fiindcă aceea întârzie şi ar fi un termen de 30 de zile.”, susțin reprezentanții Primăriei Constanța.

Reclamă
Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro