În cursul zilei de 12.02.2020, Ministerul Educaţiei a anunţat faptul că va face publice în viitorul apropiat, peste 7.000 de teze de doctorat. Totodată, o serie de evaluatori externi vor anliza şcolile toate doctorale.
„La acest moment, sunt 55 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat, patru sunt instituții particulare, una este Academia Română. Sunt 214 școli doctorale și trebuie să va spun că sunt peste 400 de domenii de doctorat în România, la acest moment. Iar în ceea ce privește numărul de programe de studii, sunt peste 21.000 de programe, dar trebuie să fac precizarea aici că fiecare student reprezintă un program de doctorat, deci avem peste 21.000. Legea Educației Naționale prevede foarte clar că aceste teze de doctorat sunt publice, că atare, trebuie să pun în aplicare, iată a venit cred momentul, să punem în aplicare și această prevedere a legii.
Am solicitat unității executive de la nivelul ministerului – UEFISCDI cum este cunoscută în spațiul public- să începem să facem publice aceste teze de doctorat. Avem în format electronic, la acest moment, în cadrul registrului, peste 7.000 de teze de doctorat, pe care, în curând, Ministerul Educației le va pune în mod transparent și le vom face publice. 7.000 de teze vor fi la dispoziția publicului”, a spus, miercuri, Anisie, la Realitatea Plus.
Potrivit ministrului, acesta a aprobat metodologia evaluării şcolilor doctorale.
„Cred că va fi și Metodologia publicată, în curând, în Monitorul Oficial. Ministerul Educației a transmis către Monitor această metodologie și această metodologie vine cu schimbări, adică am dat termene clare, precise, să se facă evaluarea școlilor doctorale. Trebuie să conferim încredere și să facem până la urmă această evaluare a școlilor doctorale, ce nu s-a făcut până acum. Din 2011, legea prevede această evaluare a școlilor doctorale și iată că suntem în 2020 și nu s-a făcut sau nu s-a vrut să se facă. Acum, în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial trebuie să înceapă să se facă această evaluare de către ARACIS”, a mai spus sursa citată.
Aceasta a mai precizat că aceste şcoli doctorale se vor bucura de o imagine corectă, fiind implementată o evaluare cu evaluatori externi.
„Vom avea, deci, nu numai o evaluare corectă, dar și obiectivă. Fiecare școală doctorală trebuie să își realizeze raportul de autoevaluare, atât în limba română, cât și în limba engleză, tocmai pentru a putea da posibilitatea celor care evaluează și sunt evaluatori internaționali, să evalueze școală doctorală”, a adăugat Anisie.