Pensionarii din România primesc noi veşti legate de pensii. Anunţul a fost făcut chiar de Ministrul de Finanţe. Potrivit acestuia, declanşarea procedurii de deficit excesiv nu exclude majorările de salarii şi pensii prognozate conform bugetului pentru acest an. Ministrul Cîțu a participat la o conferinţă organizată de Banca Europeană pentru Investiţii, moment în care a dezbătut pe larg situaţia pensiilor din România.
La finalul conferinţei, Ministrul de Finanţe a fost întrebat dacă procedura Comisiei Europene va exclude majorările de pensii şi salarii.
„Strategia fiscal-bugetară arată deja că deficitul bugetar va scădea sub 3% în 2022. Când am construit bugetul pe 2020, am luat în calcul că va fi declanşată procedura de deficit excesiv. Nu aveam cum să evităm, ştiam foarte bine că vom depăşi 3%, am spus acest lucru din prima conferinţă de presă. Avem un set de măsuri pentru reducerea deficitului în viitor, pe care le-am prezentat în strategia fiscal-bugetară”, a continuat şeful Finanţelor.