Reclamă

Clubul Universitatea Craiova și fotbalistul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. Vestea a venit la patru zile după ce antrenorul a transmis că va pleca doar dacă îi va fi achitată clauza de reziliere a contractului în valoare de 300.000 de euro.

Decizia a fost confirmată printr-un mesaj pe rețelele sociale

Actualul soț al Anamariei Prodan a devenit antrenor al acestei echipe în luna iulie a anului trecut. În mod normal, acest contract ar fi trebuit să fie valabil până în anul 2023. În cadrul unei emisiuni TV, Laurențiu Reghecampf a relatat că își dorește foarte mult să câștige un trofeu și că rămâne în continuare la Universitatea Craiova, dar se pare că lucrurile s-a schimbat între timp.

Cred că echipa a crescut foarte mult. Da, cunosc foarte bine oamenii de la Craiova și da, îmi doresc foarte mult să câștig un trofeu. Să câștig titlul cu formația din Craiova”, a mărturisit Laurențiu Reghecampf în urmă cu ceva timp.

Universitatea Craiova a transmis retragerea antrenorului de la conducerea echipei printr-un mesaj pe Facebook. I s-au adus mulțumiri acestuia pentru tot ce a realizat la „Știința” și i s-a urat mult succes pe mai departe. Fotbalistul a strâns 44 de meciuri ca antrenor al Universității Craiova, 25 de victorii, 7 remize și 12 înfrângeri.

După ce informația a fost făcută publică pe pagina oficială a echipei, a reacționat și Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul a ținut să le ureze succes celor de la Universitatea Craiova și a descris experiența din Bănie drept una „interesantă”.

„Așa este, am închis colaborarea în această seară (n.r. duminică seară) cu Universitatea Craiova. Vreau să le mulțumesc mult publicului, jucătorilor și celor alături de care am muncit în acest an și să-i urez succes echipei mai departe. A fost o experiență interesantă”, a declarat Laurențiu Reghecampf, pentru Digi Sport.

Anunț neașteptat! Laurențiu Reghecampf a plecat de la Universitatea Craiova. Cine îi va lua locul celebrului antrenor
ProSport

Cine îl va înlocui pe fotbalist

Patronul Mihai Rotaru s-a mișcat foarte repede, mai ales că echipa are programată reunirea chiar astăzi, iar miercuri se pleacă în cantonamentul din Austria. Laszlo Balint este antrenorul ales de „Știința”. Există un acord de principiu cu fostul antrenor al celor de la UTA, iar contractul va fi semnat astăzi, valabil pe un an, cu posibilitate de prelungire.

Laszlo Balint va conduce primul antrenament astăzi, la ora 19:00. Tehnicianul cu cetățenie româno-maghiară nu mai antrenează din 31 ianuarie, 2022. Atunci și-a încheiat conturile cu „Bătrâna Doamnă”. Balint a fost tehnicianul arădenilor timp de doi ani și jumătate.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro