Toți șoferii din România s-ar putea bucura, în curând, se schimbarea legislației, care le va ușura treaba.

Mai exact, în Parlament a fost depus un proiect de lege prin care conducătorii auto ar putea avea acces permanent, fără timp de așteptare, la cazierul rutier. În acest context, șoferii își vor putea verifica online, oricând vor, istoricul sancțiunilor primite. 

Cel care a depus respectiva propunere legislativă este senatorul USR, Claudiu Mureșan.  

CITEȘTE ȘI: Indicatorul rutier care le dă mari bătăi de cap șoferilor! Puțini știu ce semnificație are

„Fără birocrație inutilă”

„Cazierul rutier se va genera instant, în format online, fără a mai fi necesare termene de așteptare si deplasări la secțiile de poliție. Acces permanent și neîngrădit la istoricul sancţiunilor. Fără birocrație inutilă”, a scris senatorul USR luni, 20 septembrie, pe pagina sa de socializare. 

El a mai subliniat că, dacă la 15 puncte de penalizare șoferilor li se suspendă permisul atunci aceștia își vor putea verifica foarte simplu istoricul, date care există oricum în evidența Poliției Rutiere. Până acum, șoferii nu au putut avea acces direct la toate sancțiunile pe care le-au primit de-a lungul timpului. 

La ce îi va ajuta pe șoferi această lege

Mai exact, șoferii pot verifica câte puncte de penalizare au acumulat, pentru a se asigura că nu vor face 15, moment în care vor rămâne fără permisul de conducere, pentru o perioadă determinată. 

Anunț important pentru toți șoferii din România! Se schimbă legea: Vor avea acces permanent!
social media

„În prezent, istoricul sancţiunilor privind regimul circulaţiei pe drumurile publice se eliberează numai la cerere, depusă la sediul serviciului Poliţiei Rutiere din judeţul care are în evidenţă conducătorul auto, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii”, se arată în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de lege. 

Așadar, dacă proiectul de lege va fi votat de Parlament și promulgat de președintele Iohannis, atunci oamenii legii vor asigura accesul direct al titularilor permiselor de conducere la istoricul sancțiunilor primite.  

De asemenea, în proiect scrie clar faptul că șoferii au acces la istoricul sancțiunilor, însă numai la date, generarea și descărcarea unui certificat online.