Veste bună pentru fanii serialului „Adela” difuzat în fiecare zi de joi pe Antena 1. Echipa producției a început deja filmările pentru sezonul cu numărul patru. Din nefericit, acesta va fi și ultimul sezon al acestui serial.

În acest ultim sezon, telespectatorii vor avea ocazia de a se „întâlni” cu noi personaje și de a fi martori la poveștile lor de dragoste. Nu vor lipsi și evenimentele tensionate sau dramatice, menite să scoată la iveală lupta dintre bine și rău. De asemenea, în acest nou sezon pentru care deja s-au început filmările, fanii vor avea ocazia de a vedea cum evoluează relația dintre Mihai și Adela. De asemenea, aceasta din urmă va avea de învățat o lecție importantă pentru a fi cu adevărat fericită.

 „Adela”, sezonul cu numărul 4 anunță finalul serialului

Sursa: Social media

„Cel de-al patrulea sezon al seriei va aduce în prim-plan noi personaje, poveşti de dragoste, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse în lupta dintre bine şi rău. Telespectatorii vor putea fi martori la evoluţia relaţiei dintre Mihai şi Adela. În vreme ce familia Andronic va lucra împreună să pună la punct un plan care să îl demaşte pe Lucian şi crimele lui, odată pentru totdeauna.

Adela va fi nevoită să înţeleagă că singura modalitate de a fi fericită în noua ei familie este să renunţe la iubirea oarbă pentru Andreea, pentru că deşi încearcă din răsputeri să se îndepărteze de ea, ceva le aduce mereu împreună.” au declarat Radu Grigore şi Bianca Mina, scenariştii serialului.

„Adela” este difuzat în fiecare zi de joi pe postul de televiziune Antena 1, de la ora 20:30. Premiera acestui serial a avut loc pe 14 ianuarie 2021. Serialul românesc este produs în parteneriat cu compania Dream Film Production. Din distribuția serialului îi amintim pe Mara Oprea, Oana Moșneagu, Alecs Dunaev, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman.