Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat când se va vira a treia tranșă de 250 de lei, din voucherele sociale.
Oficialul din Guvernul Ciucă a anunțat că tranșa a treia de 250 de lei pentru alimente va intra pe card în ultima săptămână din luna octombrie. Ministrul a spus că Guvernul are banii necesari, nu există probleme în acest sens, așa că voucherele vor urma să fie alimentate.
Când vor primi românii ce-a de-a treia tranșă a voucherelor sociale
Ministrul Marcel Boloș a făcut anunțul important pentru toți românii miercuri. Reamintim că voucherele sociale în valoare de 250 de lei sunt băgate pe card o dată la două luni, până la finalul anului în curs. Sumele pot fi folosite 12 luni, de la data încărcării lor. Așadar, dacă ultima tranșă va fi încărcată în luna decembrie 2022, banii vor putea fi folosiți până în decembrie 2023.
Beneficiarii care nu au intrat încă în posesie tranșei a doua, să stea fără griji, spune oficialul, fiindcă vor primi vouchere retroactiv.
„Pot să existe astfel de situaţii în care fie nu a fost trecut pe borderoul de predare-primire între poştă şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, fie nu figurează pe lista de beneficiari, fie a depăşit limita de venit pe care o are beneficiarul şi mai realizează un venit care este înregistrat la ANAF”, a declarat oficialul.
Cine primește vouchere sociale
Voucherele sociale se dau din partea statului, pentru românii aflați într-o situație critică, în contextul perioadei grele pe care o traversăm. Pentru a primi sumele de bani, trebuie îndeplinite anumite condiții. Doar anumite persoane primesc aceste vouchere, după cum urmează:
– Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
– Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
– Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.