Reclamă

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că aproximativ 2,6 milioane de persoane vor beneficia de o nouă tranșă de 250 de lei, care va fi virată pe cardurile sociale pentru alimente începând de luni, 15 aprilie 2024.

Câciu a transmis, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie. „De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili”, a scris ministrul.

Beneficiarii acestui ajutor sunt persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere și familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și persoanele fără adăpost.

În altă ordine de idei, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că persoanele care locuiesc la curte vor putea intra în posesia unor vouchere în valoare de 1900 de euro. „În cele două sesiuni derulate până acum, avem undeva în jur de 300 de milioane lei contractați și undeva la 34.000 de gospodării care vor beneficia de branșamentele de apă și canal”, a declarat acesta.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro