Vin informații importante de la Guvern pentru pensionari. Ministrui Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul mult așteptat de români. Iată când își vor primii banii pensionarii din țară în prima lună a anului 2023.
Începutul de an al anului 2023 vine cu emoții pentru pensionarii din România. Acest lucru se întâmplă din cauza zvonurilor că banii lor vor ajunge în această lună cu întârziere. Guvernul și-a dorit să le transmită o informație de ultim moment legat de livrarea banilor prin intermediul Poștei Române.
Anunțul a fost făcut de Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale. El a oferit asigurări pensionarilor că nu vor exista întârzieri și că Poșta Română depună eforturi să nu existe probleme cu banii românilor.
Astfel, penisonarii ar urma să-și primească veniturile chiar în primele zile din noul an. Mai exact, poștașii vor începe să lucreze în acest sens începând cu 3 ianuarie 2023.
Pensiile nu întârzie. Este început de an bugetar. Pe 2 ianuarie când începem anul bugetar vom avea deschidere de conturi, virări de sume către Poșta Română. Începând din 3 ianuarie se vor plăti pensiile. Am discutat cu cei de la Poșta Română., a transmis ministrul.
Ce bani vor primi pensionarii în luna ianuarie a anului 2023
Guvernul a luat măsuri pentru pensionari în anul 2023. Astfel că punctul de pensie a fost majorat la 1.784 de lei, adică o creștere de 12,5% față de anul precedent.
În plus, persoanele care au nevoie de ajutor financiar vor primi în prima lună a anului viitor și bani în plus. Este vorba de 1.000 de lei, pentru pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei.
La acest ajutor se adaugă și banii de pe cardurile sociale, care vor exista și anul viitor. La fel ca în 2022, banii vor fi virați odată la două luni și vor putea fi utilizați în magazinele selectate. Românii care se încadrează pentru acest program vor primi 250 de lei.
Cât despre facturi, pensionarii vor beneficia și din acest punct de vedere de un ajutor. Cei cu vârste mai mari de 60 de ani și cu venituri sub 2.000 de lei sunt așteptați să-și depună actele pentru ajutorul pentru încălzire. Se pot obține până la 1.400 de lei ce vor putea fi utilizați pentru facturi sau cumpărarea de cărbuni/lemne.