Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre reforma pensiilor speciale. Oficialul a oferit detalii cu privire la cerințele Comisiei Europene și la documentele tehnice furnizate de Banca Mondială.  

Mai precis, el a subliniat că înainte de a transmite raportul final privind reforma pensiilor de serviciu, Banca Mondială a furnizat o serie de documente tehnice pentru a sprijini procesul de consultare şi elaborare a proiectului normativ. 

 În plus, Budăi a negat afirmațiile făcute în presă conform cărora prețul de 1,5 milioane de euro pentru consultanța privind reforma pensiilor speciale este doar pentru un raport de analiză, subliniind că acesta este pentru tot contractul de consultanță aferent celor două jaloane (214 – sistemul general de pensii şi 215 – pensiile speciale). 

Explicații concrete privind reforma pensiilor speciale

Budăi a menționat, de asemenea, că Comisia Europeană dorește ca reforma pensiilor speciale să fie impusă printr-un amplu proces de dezbatere, subliniind că acest proces ar trebui să aibă loc la nivelul instituțiilor relevante și la nivelul Parlamentului României. El a subliniat că proiectul de act normativ a fost semnat de toate instituțiile vizate de această reformă și se află acum în dezbatere parlamentară. 

„Noi am fost deschişi de la bun început. Proiectul de act normativ a fost semnat, în calitate de coiniţiatori, de toate instituţiile vizate de această reformă, iar acum se află în dezbatere parlamentară. A fost respectat termenul de 31 decembrie 2021 prin asumarea acestuia la nivel guvernamental şi transmiterea pentru dezbateri în Parlament.

Anunț de ultimă oră pentru toți pensionarii din România! Marius Budăi a spus clar: Oamenii primesc banii din urmă

Proiectul de lege transmis Parlamentului privind pensiile de serviciu respectă criteriile din PNRR: creşte vechimea în specialitate, creşte vârsta de pensionare, scad acele pensii care depăşesc salariul din activitate. Şi fără îndoială că vom transpune şi celelalte recomandări ale Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene care să asigure o mai bună echitate între pensiile de serviciu şi pensiile din sistemul de contributivitate”, a explicat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Marius Budăi, atac la USR

În ceea ce privește pensiile administrate privat, Budăi a criticat politicienii din cadrul USR, acuzându-i că acționează împotriva României și a cetățenilor români. El a menționat că Comisia Europeană a aprobat modificările aduse la Pilonul II și prevăzute în PNRR, dar USR a contestat legea la Curtea Constituțională, astfel că ea nu este încă în Monitorul Oficial și nici în vigoare. Budăi a avertizat că aceste acțiuni periclitează România să atragă miliardele de euro din PNRR-ul scris prost și la secret de către USR. 

„Comisia Europeană a aprobat modificările aduse la Pilonul II şi prevăzute în PNRR ul scris de dvs, a considerat jalonul îndeplinit, dar dvs aţi contestat la CCR legea, astfel că ea nu este încă în Monitorul Oficial şi nici în vigoare. Şi uite cum, din nou, periclitaţi ca România să atragă miliardele de euro din PNRR ul, scris prost şi la secret tot de către dumneavoastră!”, a zis el.