Momentan, magistrații nu au luat nicio decizie referitoare la Gheorghe Dincă sau „Monstrul din Caracal”, cum a fost numit de public bărbatul din Caracal. Reamintim că în vara anului 2019, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, două adolescente din Caracal, au dispărut fără urmă după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă.
Alexandra a apucat să sune la Poliție și să spună că este răpită, însă nu s-a făcut nimic pentru salvarea acesteia. Avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, spune că este posibil ca magistrații să dea curs solicitării procurorilor și să îl condamne pe Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare.
Aurel Moldovan nu crede că Gheorghe Dincă este criminal
Decizia finală poate fi luată la jumătatea lui august, însă nu se știe sigur, spune Moldovan. Magistrații pot amâna din nou pronunțarea. Acesta nu a dat niciun pronostic cu privire la condamnarea lui Dincă, însă a subliniat că din punctul său de vedere, Gheorghe Dincă nu este un criminal.
„Din probele administrate în timpul procesului nu rezultă că Gheorghe Dincă ar fi criminal. Proba de ADN, cea care ar fi fost extrasă pare-se dintr-un dinte aparținând Alexandrei Măceșanu, găsită în butoiul în care acuzatul ar fi ars oasele victimelor sale nu e evidentă. Dacă nu ai pulpă dentară, nu prea ai de unde să extragi ADN-ul”, a declarat Moldovan, pentru impact.ro.
Aurel Moldovan mai spune că actul constatator de deces are trecută pe el data de 26 iulie 2019. Asta înseamnă că Alexandra Măceșanu ar fi murit de față cu polițiștii care la acea data deja făceau diverse cercetări.
Avocat: Nu există probe!
„Nu există probe care să-l incrimineze direct pe Gheorghe Dincă de crimă!”, a declarat Aurel Moldovan.
Aurel Moldovan a mai precizat că dacă ar fi fost procuror ar fi cerut mai multe descinderi în orașul în care locuia Gheorghe Dincă și cele două adolescente. Trebuiau făcute percheziții cu atât mai mult cu cât există probe legate de implicarea lui Dincă în trafic de persoane încă de prin anii 2002-2003.
„Ar fi trebuit cercetate legăturile acestuia cu o serie de familii, de cunoscuți din oraș sau din zonă. Pe scurt, o anchetă mult mai amplă, care nu s-a făcut. Și nu înțeleg de ce nu s-a făcut! Eu aș fi cerut descinderi peste descinderi”, a mai spus avocatul familiei Măceșanu.
Aurel Moldovan mai spune că în ceea ce-l privește a cerut condamnări maxime pentru toate celelalte capete de acuzare, mai puțin crima.