Reclamă

Întreaga lume urmărește cu sufletul la gură vizita lui Emmanuel Macron, președintele Franței, și a Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene, în China. Cei doi au ajuns la Beijing, unde au loc întrevederi cu președintele Xi Jinping. Liderul de la Paris a încercat să-l convingă pe omologul său chinez să vorbească cu Putin și să pună capăt războiului.

Emmanuel Macron a fost primit joi, 6 aprilie, ca un rege la Palatul Poporului din Beijing. Liderul european a fost așteptat cu un uriaș covor roșu, în Piaţa Tiananmen, de unde a pornit spre întrevederea sa față în față cu președintele Xi Jinping.

Printre subiectele abordate de cei doi, s-a numărat, bineînțeles, războiul din Ucraina. Macron a vorbit despre negocierile de pace și a încercat să-l convingă pe omologul său chinez să-și folosească influența pe care o are asupra lui Vladimir Putin. Mai exact, președintele Franței a spus că se „bazează” pe Xi Jinping ca să aducă „pe toată lumea la masa negocierilor”.

A vorbi despre pace și stabilitate înseamnă a vorbi despre războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Ați făcut câteva comentarii importante. Acesta este un război care ne implică pe toți, deoarece un membru al Consiliului de Securitate a decis să încalce Carta ONU. Nu putem accepta asta., a spus Macron.

Xi Jinping vrea pace între Ucraina și Federația Rusă

Doar că în ciuda laudelor lui Macron, Xi Jinping nu i-a oferit toate răspunsurile așteptate. Astfel că liderul de la Beijing a refuzat să condamne public invazia ordonată de „prietenul” său Vladimir Putin în Ucraina.

În schimb, a acceptat să vorbească despre negocierile de pace, pe care dă semne că le susține.

Discuțiile pentru pace ar trebui reluate cât mai curând posibil, ținând cont de preocupările rezonabile de securitate ale tuturor părților, cu referire la Carta ONU… căutând soluții politice și construind un cadru de securitate european echilibrat, eficient și durabil., i-a răspuns Xi Jinping.

Pe lângă aceste discuții,  Macron și Xi au petrecut o oră și jumătate de discuții bilaterale care au fost descrise drept „france și constructive”. Au semnat apoi mai multe acorduri, inclusiv vânzarea de avioane Airbus, precum și în ceea ce privește cooperarea culturală.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro