Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat luni inițierea unui proiect care vizează facilitarea acordării de tichete cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. 

Propunerea ministrului constă în modificarea Codului Fiscal astfel încât angajatorii să poată acorda bărbaților un tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Gabriela Firea consideră că ”egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților”. În opinia sa, bărbații sunt dezavantajați în unele situații, motiv pentru care propune modificarea legislației în favoarea lor. 

Anunț important de la Gabriela Firea: Și bărbații vor primi tichete cadou

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse continuă demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. În acest sens, Ministerul propune modificarea Codului Fiscal în așa fel încât angajatorii să poată oferi tichete cadou bărbaților cu ocazia Zilei Bărbatului, la fel cum se acordă tichete cadou femeilor cu ocazia Zilei Femeii, pe 8 martie.  

Conform propunerii, tichetele în valoare de 300 de lei ar fi scutite de impozite. Singura condiție impusă de Minister este aceea că beneficiul trebuie să fie prevăzut în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituției. 

Anunț de ultimă oră de la Guvernul România! 300 de lei de la stat pentru fiecare român. Când primesc oamenii banii

Firea, anunț pentru toți bărbații din România

În vederea implementării proiectului, Ministerul Familiei a colaborat cu specialiștii Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Prin lansarea acestui proiect în dezbatere publică, Ministerul dorește să continue demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național. 

Gabriela Firea a subliniat importanța politicii publice în acest domeniu, care trebuie să aducă îmbunătățiri semnificative asupra vieții sociale și, în principal, să corecteze acele atitudini și comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor.