Noi schimbări vin în ceea ce privește vârsta de pensionare a femeilor. Dacă până acum reprezentantele sexului frumos se puteau pensiona la 61 de ani, nu la fel se va întâmpla și în anii următori. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut primele declarații despre schimbările ce vor avea loc. La ce vârstă se pot pensiona femeile?

Se pare că femeile nu se vor mai bucura de privilegii, iar în câțiva ani vârsta de pensionare a acestora se va egaliza cu cea a bărbaților. Mai exact, în prezent, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și 6 luni, aceasta va crește treptat până la egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani.

În viitorul apropiat vârsta de pensionare pentru femei va urca la 62 de ani, urmând ca până în 2030 să ajungă la 63 de ani, iar în 2035, la vârsta de 65 de ani, adică egală cu cea a bărbaților.

„Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată. Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030- 2035.”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Anunț de interes pentru toți românii. Anunțul făcut despre pensionarea la femei
Social media

Crește vârsta de pensionare

Doina Pârcălabu, fost şef la Casei de Pensii, a pus această creștere pa baza faptului că în paralel și speranța de viață a oamenilor a crescut peste tot în lume, în consecință trebuind să existe niște schimbări.

„Egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani la femei şi bărbaţi se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranțele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări”, a explicat Doina Pârcălabu.

În acest moment, stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și 6 luni și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.