Reclamă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat o mobilizare majoră parțială în Rusia. Oficialul spune că așa vor fi îndeplinite obiectivele operațiunilor militare speciale în Ucraina. De asemenea, oficialul rus și-a încheiat discursul ținut pentru națiune spunând că „va folosi toate mijloacele la îndemână pentru a apăra țara și poporul”.  

CITEȘTE ȘI: Au vrut să îl omoare! Este șocant ce a pățit Vladimir Putin: S-a auzit o bubuitură puternică…

Vladimir Putin anunță o mobilizare în forță

Sunt deja șapte luni în care rușii se luptă cu ucrainenii. Deși operațiunea militară nu a mers așa cum se aștepta Vladimir Putin, se pare că acesta nu se dă bătut sub nicio formă. El a anunțat că armata rusă eliberează Donețk-ul pas cu pas și scapă oamenii de armata ucraineană.  

Putin susține că mercenarii ucraineni torturează cetățenii pașnici din Zaporojie, Donețk și Herson. În aceste zone locuiesc peste 500.000 de oameni, iar mulți au fost nevoiți să devină refugiați.  

„Mulți au fost nevoiți să devină refugiați. Trebuie să apărăm patria mamă pentru a asigura siguranţa popurului nostru. Susţin mobilizarea parţială în aceste regiuni. Doar cei care sunt în rezervă şi care servesc în armată şi au anumite profesii militare vor fi chemaţi sub arme”, a declarat Putin. 

Anunț de foc! Putin anunță mobilizarea militară în Rusia: Avem arme de distrugere mai performante
Arhivă presă

Președintele Rusiei: Avem arme de distrugere mai performante

Oficialul de la Kremlin susține că aceștia vor fi antrenați suplimentar, fiind vorba despre o operațiune militară specială. Cei care vor fi mobilizați, vor primi garanții și vor servi după un anumit contract. Vladimir Putin acuză faptul că SUA și Uniunea Europeană vor să mute acțiunea militară care se desfășoară în Ucraina, pe teritoriul rus.   

„Vorbim şi despre un şantaj nuclear, vorbesc aici despre atacurile asupra centralei de la Zaporojie. Ţin să spun că ţara noastră dispune de multe arme de distrugere, inclusiv nucleare, mai performante decât ale Occidentului”, amenință Putin. 

Vladimir Putin: Am semnat decretul de mobilizare!

Pentru a apăra Rusia, spune Putin, este necesară susținerea unei mobilizări parțiale. El a anunțat că deja a fost semnat decretul de mobilizare.  

Se pare că rușii și-au schimbat părerea în ultima perioadă. Oficialii ruși au negat de mai multe ori faptul că vor anunța o mobilizare generală. Așa-numitele republici separatiste proruse din estul Ucrainei au anunţat marți că se unesc şi cer referendum de anexare la Rusia a Doneţkului, Luganskului, Hersonului și a regiunii Zaporojie. Occidentul a condamnat aceste planuri, numind votul unul ”fals”, pe care nu-l va recunoaște.  


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro