Ministrul Mediului, Tánczos Barna, spune că în anul 2022 în România nu va fi implementată nicio taxă auto, taxă de mediu sau taxă de înmatriculare. În această săptămâna se va finaliza versiunea 2022-2024 a programului Rabla.

1. Anunț important pentru toți șoferii

Tánczos Barna a mai spus că în acest moment nu există măsuri de descurajare, ci de încurajare, a celor care vor să își cumpere mașini noi.

La finalul anului 2021, ministrul Mediului vorbea despre majorarea taxelor pentru mașinile vechi și foarte poluatoare. Oficialul spunea pe atunci că la noi în țară sunt mai multe mașini second-hand, decât noi. Reamintim faptul că la negocierea PNRR-ului, Comisia Europeană a impus României să scoată din circulație un sfert de mașini vechi și poluante până în anul 2026.

Ministrul Mediului spunea pe atunci că degeaba investesc autoritățile și oferă sprijin către cei care cumpără mașini noi, dacă înmatriculările se fac la liber.

2. În România sunt mai multe mașini second-hand decât noi

„De aceea propun şi colegilor mei din coaliţie să avem în balanţă cele două măsuri: de stimul pentru maşinile noi şi de descurajare. Descurajarea se face ori prin majorare de taxe, ori prin taxă nouă. Guvernul a spus că nu vom introduce taxe noi, rămâne varianta ca anumite taxe existente, în cazul maşinilor vechi şi foarte poluatoare, să fie majorate.

 Noi va trebui să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale, că acolo se plătesc taxele pe autoturisme şi să găsim o modalitate de a descuraja înmatricularea maşinilor mai vechi”, a declarat Tanczos Barna.

3. Promisiunile ministrului Mediului

Totuși, în România se știe că salariile sunt mici, iar mulți oameni se descurcă așa cum pot la capitolul autoturisme. De aceea, atunci când a anunțat că mașinile mai vechi de 15 ani vor fi scoase din circulație, ministrul Mediului a explicat că se va oferi sprijin semnificativ pentru schimbarea mașinilor vechi. De asemenea, oficialul a explicat că dacă această măsură cerută de Comisia Europeană va fi respectată, țara noastră va primi bani pentru a construi autostrăzi.