Reclamă

După ce Austria a blocat aderarea țării noastre și a Bulgariei la spațiul Schengen, ministrul austriac de Externe a vorbit într-un interviu despre acest lucru. El a explicat că nimic nu va mai sta în calea extinderii spațiului de liberă circulație, dacă România va lua anumite măsuri.  

Motivul pentru care Austria nu a permis țării noastre să intre în spațiul Schengen a fost că frontierele sunt slabe. Mai exact, oficialii de la Viena susțin că România și Bulgaria permit celor mai mulți imigranți să pătrundă ilegal în țările UE. Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a vorbit despre ce trebuie să facă țara noastră pentru a fi primită în Schengen. 

Anunț de ultimă oră despre Schengen! Ce spune ministrul austriac de Externe

O singură condiție trebuie să îndeplinească țara noastră pentru ca Austria să își dea acordul. Ministrul de Externe al Austriei leagă acceptarea țării noastre în spațiul de liberă circulație de scăderea numărului celor care cer azil în Austria.  

„Sunt încrezător că vom putea să luăm măsuri cu adevărat aici în următoarele câteva luni, pentru a face lucrurile astfel încât cifrele să scadă. Atunci, cu siguranță nimic nu va sta în calea extinderii spațiului Schengen.”, a spus ministrul austriac, pentru jurnaliștii de la APA.

Anunț de foc din Austria! România va fi primită în Schengen cu o singură condiție. Ce spun oficialii de la Viena

O decizie privind extinderea spațiului Schengen ar putea să fie luată anul viitor, ori în martie, ori în septembrie. Până atunci, conform unor surse guvernamentale, vom ști cum vor vota austriecii în ceea ce ne privește. Pe 8 și 9 februarie va avea loc următorul Consiliu European. Aici se va discuta despre problema migrației și se va observa cum se poziționează statele membre. 

Când ar putea afla românii dacă vor circula liberi în Europa

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a declarat, de curând, că situația internă a Austriei privind imigranții ne ține pe loc. De aceea, el este convins că lucrurile se vor mai liniști. Același europarlamentar spune că este posibil ca România să intre în Schengen în toamna anului 2023. 

Alexander Schallenberg a mai declarat că votul negativ pe care l-au acordat oficialii de la Viena pentru România este de moment. Austriecii susțin că 20.000 de imigranți au ajuns la ei în țară prin România.  

Cu toate acestea, statisticile europene și Guvernul de la București au contestat clar aceste cifre. Mai mult decât atât, cifrele au fost contestate chiar și de jurnaliști austrieci. Unul dintre cei mai mari jurnaliști din Austria a declarat că imigranții au ajuns în țara lor prin Ungaria, nu prin România și Bulgaria. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro