Banca Națională a României (BNR) a anunțat că schimbă bancnotele uzate, deteriorate și fără putere circulatorie. Astfel, românii care dețin astfel de bancnote trebuie să știe că le pot schimba rapid.
Acestea se pot depune sau schimba la BNR începând de luni. Potrivit unui comunicat al instituției bancare, bancnotele improprii circulației nu pot fi recirculate și includ bancnote uzate, deteriorate și fără putere circulatorie.
BNR, anunț important: Se schimbă banii începând de luni!
„Bancnotele care sunt evaluate ca improprii circulației nu pot fi recirculate. În această categorie sunt incluse bancnotele uzate, deteriorate și fără putere circulatorie”, se arată într-un comunicatul BNR.
Sunt multe persoane care au bancnote rupte, deteriorate, murdare, și nu au ce să facă cu ele. De multe ori, aceste persoane încearcă să le dea mai departe, adică să cumpere cu ele anumite produse. Pe de altă parte, în cazul în care comercianții observă că bancnota este deteriorată, au dreptul să o refuze.
În acest context, Banca Națională a României vine în ajutorul românilor care nu știu ce să facă cu banii „stricați”. Una dintre cele mai simple metode este schimbarea acestora la bancă.
Unde se pot schimba banii deteriorați
Dacă aveți bancnote deteriorate sau rupte, le puteți schimba la bancă, serviciul fiind gratuit. Acesta se oferă în filialele BNR din București, Cluj, Timiș, Dolj, Constanța și Iași, dar și în orice altă bancă.
Este important de precizat că există situații în care banca poate refuza să schimbe bancnotele uzate sau rupte, cum ar fi cazul în care din bancnotă lipsește mai mult de 40% din suprafață. Băncile trebuie să accepte doar bancnote identificabile pentru a elimina suspiciunile de bani falși.
Pe lângă bancnotele uzate sau rupte, băncile pot schimba și bancnote sau monede vechi care au ieșit din circulație, primind contravaloarea acestora.
Referitor la trecerea la moneda europeană digitală, guvernatorul Mugur Isărescu este sceptic cu privire la schimbările în viitorul apropiat.