Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat, într-un interviu recent, ce se întâmplă cu pensiile, cum se recalculează dosarele şi ce sumă vor primii românii în plus.
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,058 milioane de persoane în trimestrul IV din 2021, în scădere cu 15.000 de persoane faţă de trimestrul III din 2021, a informat Institutul Național de Statistică, miercuri, 16 martie.
Cine sunt cetățenii români care vor primi bani în plus la pensie
Întrebat cât durează introducerea în baza de date a dosarelor de pensie dar și cum se face evaluarea acestora, șeful de Casei de Pensii a explicat:
„Aici este un birou special amenajat pentru colegii care lucrează numai la evaluarea acestor dosare de pensii aflate în plată. Suntem la Sectorul 4 şi în momentul de faţă ne apropiem la aproape 50% de dosare evaluate, aici în Sectorul 4.
La nivel naţional am trecut de 2 milioane de dosare evaluate. Suntem în grafic, avem un ordin de ministru care spune că până la sfârșitul acestui an trebuie să încheiem evaluarea acestor dosare.
Urmărim două lucruri principale. Practic, trebuie să digitalizăm toate aceste dosare şi trebuie să picăm pe același punctaj pe care respectivul le-a avut când a ieşit la pensie.”
Cum se calculează pensia
„Orice pensionar când a ieşit la pensie are o decizie de ieșire la pensie. Acest domn a ieşit la pensie în februarie 2020. Ne uităm, în principal, la stagiul de cotizare realizat, care are două componente: stagii contributive şi stagii necotributive. Al doilea paramentu pe care îl urmărim este numărul total de puncte.
Acest domn a realizat un stagiu 38 de ani o lună şi 20 de zile şi are un total de puncte 23,1875.
Este un stagiu de 22 de ani realizat în grupa a doua de muncă (n.r tricotaj) la care se adaugă un spor anual, astfel încât cu cei 5 ani de condiţii normale realizare ajunge la acest stagiu de 38 de ani.
În momentul de faţă el are un punctaj mediu de 0.8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie care este de 1586 de lei şi veți obține pensia actuală în plată.(…)
Datele sunt luate din aplicația informatică şi atunci când ele nu corespund colegii mei intră pe dosar să-l revizuiască.
Este un proces premergător recalculării acestor dosare.
Pensiile se calculează pe contributivitate. Deci contează ce salarii a avut de-a lungul întregii activități.
Toţi am trecut printr-o carieră profesională. La început am avut salarii mai mici, de debutant. După aceea salariile cresc proporțional în funcţie cu modul în care avansăm în carieră.
Când se calculează acest punctaj mediu anual se face o medie a tuturor veniturilor”, a explicat Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii pentru Antena 3.