Reclamă

E toamnă în calendare, dar afară vremea este mai degrabă demnă de o zi caldă de vară. România este străbătută de un val de aer cald, care a adus temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Iar veștile de la meteorologi nu sunt mai bune nici pentru perioada următoare: nu scăpăm de căldură.

ANM de ultimă oră despre vreme: când scapă România de caniculă

Românii au suportat în ultimele zile temperaturi de peste 30 de grade, în ciuda faptului că ne apropiem cu pași repezi de jumătatea toamnei. Luna septembrie a fost desemnată a doua cea mai călduroasă lună din istoria ANM.

În acest final de săptămână, în regiunea de sud a țării, termometrele au indicat și 35 de grade. Cel mai cald a fost în Lunca Dunării, unde s-au înregistrat 36 de grade Celsius.

Administrația de Meteorologie a explicat că ceea ce se întâmplă în acest moment cu vremea este neobișnuit. Avem cu aproximativ 10 grade mai mult decât ar fi normalul acestei perioade calendaristice. Iar săptămânile viitoare nu vor fi diferite.

Cum va fi vremea în luna octombrie și când încep ploile

Luna octombrie va menține temperaturile din termometre ridicate. Vestea bună este că ușor, se va mai răci, iar izolat vor apărea și precipitații, specifice toamnei.

Nu este însă vorba de un val de furtuni și vijelii, ci dimpotrivă. Este posibil chiar ca în această lună să plouă mai puțin decât ar fi normal.

Abia în a doua jumătate a lunii octombrie, este așteptat ca temperaturile să scadă și să revină la normal. Valul de aer rece va intra în țara noastră prin nord-estul țării, iar ușor se va răspândii în toate regiunile.

Acest lucru s-ar întâmpla abia după 20 octombrie, când specialiștii estimează că vor fi între 10 și 20 de grade Celsius. Cel mai rece va fi pe timpul nopții, când în unele regiuni temperaturile se vor apropia tot mai mult de 0 grade.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro