Reclamă

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că răspândirea folosirii inteligenței artificiale crește riscul unui război nuclear și că omenirea este acum „pe muchie de cuțit”, relatează The Guardian.

Avertismentul lui Guterres va fi prezentat printr-un videoclip la reuniunea anuală a Asociației SUA pentru Controlul Armelor (ACA) de la Washington.

În respectivul videoclip, secretarul general solicită statelor care dețin arme nucleare să-și onoreze obligațiile de neproliferare și să convină asupra unui angajament reciproc de a nu fi primele care utilizează acest tip de armament.

„Acordurile concepute pentru a preveni utilizarea, testarea și proliferarea armelor nucleare slăbesc”, spune Guterres în mesajul înregistrat, subliniind că avertismentul său vine cu aproximativ 600 de zile înainte de expirarea acordului New Start din 2010 dintre SUA și Rusia, unicul rămas în vigoare și care limitează arsenalele strategice ale celor două superputeri nucleare.

Conform The Guardian, Moscova a început să recurgă la amenințări frecvente cu utilizarea armelor nucleare, iar stocul Rusiei, deși mai mic decât cel al SUA și al Chinei, continuă să crească constant.

La mai bine de 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece, SUA și Rusia mențin multe dintre rachetele lor balistice în alertă, gata de lansare în câteva minute. Există temeri că, în eforturile de a consolida capacitatea de descurajare, procedurile de lansare sunt simplificate cu ajutorul inteligenței artificiale.

„Omenirea este pe muchie de cuțit. Riscul ca o armă nucleară să fie folosită a atins cote nemaivăzute după Războiul Rece”, spune Guterres. „Statele sunt angajate într-o cursă a înarmărilor. Tehnologii precum inteligența artificială sporesc pericolul.”

„Toate țările trebuie să fie de acord că orice decizie privind utilizarea armelor nucleare trebuie să fie controlată de oameni, nu de mașini sau algoritmi”, a insistat Guterres.

Acum doi ani, SUA, Marea Britanie și Franța au emis o declarație comună privind necesitatea „menținerii controlului uman” asupra lansărilor nucleare. Rusia și China nu au emis încă nicio declarație în acest sens.

Potrivit estimărilor Federației Oamenilor de Știință Americani (FAS), numărul de arme nucleare a scăzut dramatic de la Războiul Rece, de la un vârf de aproximativ 70.300 de arme în 1986, la aproximativ 12.100 anul acesta. Inventarul total continuă să scadă pe măsură ce armele indisponibilizate sunt demontate, dar stocul total de focoase disponibile pentru utilizare a început să crească din nou, avertizează FAS.

Guterres a afirmat că este responsabilitatea statelor cu arme nucleare să facă pași în direcția dezarmării. „Aceste țări trebuie să reia dialogul și să prevină orice utilizare a unei arme nucleare”, a spus el. „De asemenea, îndemn Statele Unite și Federația Rusă să revină la masa negocierilor, să pună în aplicare pe deplin tratatul New Start și să cadă de acord asupra unuia nou.”

La întâlnirea ACA de anul trecut, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, s-a oferit să discute „fără condiții prealabile” despre un nou acord care să înlocuiască New Start, dar Kremlinul a respins oferta.

Guterres și-a reiterat apelurile anterioare pentru ca puterile nucleare să reafirme un moratoriu asupra testelor nucleare și să „fie de acord că nimeni nu va fi primul care va lansa” un focos nuclear.

La începutul acestui an, China a sugerat un tratat „fără primă utilizare”. SUA au răspuns că sunt dispuse să discute această idee. Mallory Stewart, secretar de stat adjunct, a declarat pentru ACA în aprilie că „ar dori să întrebe” oficialii chinezi despre această idee, dar până acum China nu a dat un răspuns clar și nu a stabilit o întâlnire bilaterală cu privire la controlul armelor.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro