Antonia nu s-a mai putu abține și și-a spus of-ul în mediul online.

Vedeta se confruntă cu mulți hateri, iar comentariile răutăcioase și criticile au afectat-o destul de mult. Partenera lui Alex Velea chiar a decis să apară tot mai rar în lumina reflectoarelor, tocmai pentru a se proteja. Prin ce a trecut Antonia?

Cântăreața și-a deschis sufletul în fața fanilor din mediul online și a vorbit despre felul în care se simte și problemele pe care le are în ultima perioadă. Vedeta a mărturisit că a decis să nu mai apară așa des pe micile ecrane pentru a se feri de valurile de hate pe care aparițiile sale le stârnesc. De-a lungul timpului, Antonia a fost criticată dur, fapt ce a făcut-o să devină anxioasă.

„Devin foarte emoționată atunci când apar la televizor sau pe internet, fie că vorbim despre un interviu pe micul ecran, un podcast, o emisiune etc. Devin anxioasă și îmi este frică să nu o dau în bară (ceea ce fac de cele mai multe ori). De ce? Ei bine, pentru că oamenii se grăbesc să mă judece și le place să-mi facă o imagine de „prostuță” (îi face să se simtă mai puternici, mai deștepți sau mai buni decât mine). Ei sunt motivul pentru care am decis să apar tot mai rar în spațiul public.

Deci, doamnelor și domnilor, vreau să vă reamintesc, încă o dată, că eu nu sunt aici să mulțumesc pe toată lumea. Sunt conștientă de faptul că, și dacă vreau, nu pot să fac pe toată lumea să mă placă și sunt împăcată cu asta. Sunt doar dezamăgită de cât de multă ură și răutate există în această lume.(…)”, a declarat Antonia.

Antonia nu s-a mai putut abține. Vedeta și-a deschis sufletul în fața fanilor. „Am fost hărțuită…”
Instagram

Antonia s-a confruntat cu depresia

Mai mult, Antonia a mărturisit că de-a lungul timpului a fost hărțuită și a fost nevoită să se confrunte cu lucruri grave, ce au dus-o în pragul depresiei. Aceasta a făcut un apel la toată lumea să fie mai bună și să nu mai judece atât de aspru.

„Am fost hărțuită din varii motive pe care nu le-am meritat niciodată în viața mea. Și, totuși, prefer să nu vorbesc despre asta în public, dar asta nu înseamnă că nu-mi afectează viața și deciziile pe care le iau. Nu vreau ca oamenii să creadă că mă victimizez, așa că prefer să țin totul pentru mine, plus că dacă vorbesc despre asta nu se schimbă nimic.(…) Primesc des întrebări despre depresie și dacă și eu trec prin momente grele. Răspunsul este da”, a mai scris iubita lui Alex Velea.