Antonia este una dintre vedetele de la noi care investește foarte mult în propria imagine. Nu mai este niciun secret faptul că aceasta este foarte frumoasă, dar se pare că pentru ea nu este de ajuns. Iubita lui Velea este foarte strictă atunci când vine vorba de alimentație și sport, iar rezultatele se văd.
Antonia are o relație specială cu fanii ei și îi ține mereu la curent cu tot ceea ce face. În ciuda programului încărcat, artista își face timp pentru toate activitățile, inclusiv pentru sală și pentru dusul la grădinită al celor mici. Urmăritorii ei sunt uimiți de cât de bine se împarte vedeta între toate sarcinile, dar se pare că pentru ea nimic nu este imposibil.
Antonia este foarte modestă și a declarat, de cele mai multe ori că nu are un secret special. Ajutorul ei de bază este Alex Velea care îi este mereu alături și încearcă să preia din atribuțiile ei. Cei doi se ocupă împreună de creșterea lui Achim și a lui Dominic, iar asta contează foarte mult.
„Am o dietă și merg la sală împreună cu Alex. Și mă mai întreabă oamenii când am timp de toate acestea. E foarte simplu! Nu e ca și cum stau toată ziua la sală, poți să îți iei o oră din viața ta. Ducem copiii la grădiniță și după ce îi ducem mergem la sală dimineața”, a spus Antonia, potrivit cancan.ro.
Antonia nu ratează nicio zi de mers la sală
Antonia le face concurență serioasă tinerelor de 20 de ani. Vedeta are foarte mare grijă la dietă și nu este de mirare că arată atât de bine. Deși are trei copii, corpul artistei nu arată asta, iar cele care o invidiază pentru dimensiunile perfecte, trebuie să știe că iubita lui Velea este foarte strictă cu alimentele pe care le consumă.
Recent, Antonia a împărtășit cu fanii ei secretele unui corp tonifiat și, așa cum era de așteptat, sportul este un element vital. La orele de mișcare, se adaugă se disciplina alimentară care, potrivit artistei, joacă un rol foarte important.
„Fără grăsimi, fără carne în ulei. În mare parte mănânc carne la grătar, pui sau mușchi de vită, orez, cu multe legume pur și simplu. Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine.
Dimpotrivă, nu funcționează așa. Cel mai bine e să ai o dietă echilibrată. Trebuie să faci și sport, să îți pui corpul în mișcare”, a completat artista.