Antonia a aflat pe pielea ei că, de cele mai multe ori, să fii vedetă vine la pachet și cu aspecte negative.

De când s-a mutat în România, iubita lui Alex Velea a trecut printr-un carusel de emoții și trăiri și i-a fost din ce în ce mai greu să se acomodeze. Tocmai de aceea, a simțit nevoia să apeleze la ajutor specializat.

Antonia este una dintre cele mai urmărite și apreciate artiste de la noi din țară. Cariera ei a urmat mereu o pantă ascendentă, iar acum, este în punctul în care și-a dorit să fie mereu. Deși mulți au impresia că vedeta a primit totul pe tavă pentru că este frumoasă, adevărul este altul. Antonia a muncit din greu pentru tot ce are și nu de puține ori a simțit că cedează.

De departe, cel mai greu i-a fost să se acomodeze la viața din România. Și spunem asta pentru că artista a trăit o bună parte în America, acolo unde lucrurile sunt total diferite. De la stilul de viață și până la oameni, Antonia a trecut să se obișnuiască cu ele de la zero.

Antonia a ajuns la capătul puterilor. Motivul pentru care iubita lui Alex Velea a apelat la psiholog
social media

Antonia nu a avut deloc parte de sprijinul fanilor

Ce-i drept, nici fanii nu i-au ușurat deloc munca. De-a lungul timpului, artista a încasat multe critici referitoare la modul ei de a se exprima în limba română. Azi puțin, mâine puțin, Antonia a ajuns în punctul în care a simțit că nu poate și că cedează.

Tocmai de aceea, aceasta a avut perioade lungi de timp în care a refuzat să mai aibă apariții publice. A preferat să se cenzureze și să nu mai vorbească despre probleme ei. Iar asta, se pare că nu a fost cea mai bună variantă.

Antonia a ajuns în punctul în care fricile legate de viața de persoană publică și cea de mamă să o copleașească și să fie nevoită să ajungă la psiholog.

„Am o problemă cu emoțiile. E un impediment pentru mine. Nu e ok. Mi-e frică că nu-mi amintesc cuvintele. Că o să falsez. E ceva rău acolo. Emoțiile te ajută când sunt constructive, dar emoții de genul ăsta nu te ajută. Poate am nevoie de terapie. Mă duc. Am început acum de curând. Mă lovesc zilnic de treburile astea. Teroare”, a declarat Antonia, în podcastul lui Horia Brenciu.