Reclamă
Reclamă

Oamenii de știință au constatat că un nou ‘punct de basculare’ ar putea fi depășit, Antarctica îndreptându-se spre o ‘topire necontrolată’ a calotei sale glaciare. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai caldă, între gheață și pământul pe care aceasta se află, arată datele unui studiu publicat marți.

Un punct de basculare climatică este un prag critic dincolo de care un sistem se reorganizează, adesea brusc și/sau ireversibil, conducând la o serie de consecințe în cascadă.

Calota glaciară a Antarcticii se află pe rocă și se extinde dincolo de coastă, plutind pe mare. Studiile anterioare au arătat deja că apa de mare, a cărei temperatură crește ca urmare a încălzirii globale, ar putea să se infiltreze în zona în care pământul întâlnește marea și să avanseze sub gheața terestră, tot mai departe în interiorul zonei de coastă.

Reclamă

Studiul publicat marți în Nature Geoscience confirmă această ipoteză și o cuantifică cu ajutorul modelării științifice: pe măsură ce apa mării se încălzește, intruziunea se accelerează pe distanțe mici – de 100 de metri, până la zeci de kilometri – topind gheața prin încălzirea acesteia de dedesubt, după cum a explicat autorul principal al studiului, Alexander Bradley.

Acest lucru „poate duce la depășirea unui punct de basculare, dincolo de care apa oceanului pătrunde fără restricții sub calota glaciară, printr-un proces de topire necontrolată”, avertizează studiul, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În condițiile riscului de creștere a nivelului mării, atunci când topirea accelerată depășește formarea unui strat nou de gheață pe continent, populațiile din regiunile costiere din întreaga lume sunt amenințate.

Cu toate acestea, modelele utilizate de Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC/IPCC) pentru evaluarea impactului încălzirii globale asupra Antarcticii nu au luat în considerare acest fenomen. Totodată, acestea au subestimat în mod sistematic pierderea de gheață observată până în prezent, conform studiului care concluzionează că aceste modele trebuie actualizate.

Dar, mai presus de toate, „acest lucru nu face decât să sublinieze necesitatea unor acțiuni climatice urgente pentru a se preveni depășirea acestor puncte de basculare”, a subliniat Bradley, cercetător la British Antarctic Survey.

În luna mai, temperatura oceanelor lumii a stabilit un nou record lunar, pentru a 14-a lună consecutiv, cu o medie de 20,93 de grade Celsius, potrivit rețelei europene Copernicus. „Fiecare zecime de grad (de încălzire) ne aduce mai aproape de acest gen de proces, aceste puncte de basculare sunt din ce în ce mai aproape”, a avertizat Bradley.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro